Democratul Constantin Botnari, care îl însoţeşte pe controversatul om de afaceri Vlad Plahotniuc la orice ieşire publică, a depus săptămâna trecută cerere de demisie din funcţia de parlamentar. Deşi oficial are venituri modeste, cât a fost deputat acesta a reuşit să-şi construiască la poalele pădurii de lângă Durleşti, suburbie a Capitalei, o locuinţă luxoasă, designul căreia aminteşte de Casa Albă de la Washington. O filmare cu drona ne face să credem că terenul de circa 21 de ari, declarat în acte, i s-a părut cam mic pentru gospodărie, aşa că democratul a îngrădit alţi 40 de ari de pădure. Atât reprezentanţii Agenţiei Moldsilva, cât şi autorităţile publice locale susţin că începând cu 2012 nu mai dau pădure în arendă.
Constantin Botnari a obţinut mandatul de deputat în urma scrutinului din noiembrie 2014, fiind al şaptelea pe lista PD. Este cunoscut drept mâna dreaptă a lui Vlad Plahotniuc, prim-vicepreşedinte al formaţiunii, însoţindu-l mereu pe omul de afaceri. Mai mulţi politicieni l-au supranumit „purtătorul de borsetă” al lui Plahotniuc. Până a ajunge în fotoliul de parlamentar a ocupat funcţia de secretar general al PD, anterior fiind consilierul lui Vladimir Plahotniuc. În Legislativ, Constantin Botnari a devenit membru al Comisiei de securitate naţională şi apărare a ordinei publice. La 11 februarie, fără a oferi detalii, democratul a depus o cerere la Secretariatul Parlamentului prin care renunţă la mandatul de deputat.
Casă de milioane în doar un an şi jumătate
Despre locuinţa de lux a lui Constantin Botnari presa a mai scris că aminteşte de Casa Albă de la Washington. Potrivit declaraţiei de avere pentru anul 2014, democratul arăta că în acel an a început construcţia casei cu suprafaţa de 340 de metri patraţi şi a garajului de 150 de metri patraţi. La 17 septembrie 2015 ambele imobile au fost date în exploatare, iar la 21 septembrie au fost înregistrate la Cadastru. Potrivit experţilor imobiliari, doar casa ar valora cel puţin şapte milioane de lei.
Dacă e să dăm crezare declaraţiilor de venit pe care democratul le-a făcut publice până acum, Constantin Botnari a realizat aceste performanţe în condiţii aproape austere. Potrivit declaraţiei pentru 2014, tot venitul familiei Botnari îl constituia salariul de parlamentar care depăşeşte cu puţin 100.000 de lei. Oficial, nici până a ajunge deputat Constantin Botnari nu a avut venituri mari. În declaraţia depusă la Comisia Electorală Centrală, politicianul a indicat că pe parcursul anilor 2012 şi 2013 a avut un salariu de 213.552 de lei. Alţi 88 de lei, 17 dolari şi un euro i-a câştigat sub formă de dobândă. Totodată, Botnari a indicat că este dator băncilor cu 156.000 de euro. Primul credit, în sumă de 6.000 de euro, Constantin Botnari l-a luat încă în 2006. Tot atunci, soţia acestuia, Victoria, a investit 6.000 de euro în construcţia unei parcări de către SA Interactiv. În declaraţia de avere este indicat că familia Botnari nu are nicio dobândă din această investiţie şi că, potrivit contractului de investiţii, Victoria Botnari urma să primească un loc de parcare.
A îngrădit aproape 40 de ari de pădure
Terenul pe care se află imobilul de lux al familiei Botnari este situat într-o zonă rezidenţială din Durleşti, cunoscută drept „Poiana Domnească”. Potrivit declaraţiei de avere a deputatului, dar şi a datelor din Cadastru, începând cu anul 2012 deputatul a procurat mai multe terenuri pentru construcţii, pe care la 31 iulie 2013 le-a comasat într-un singur teren. Valoarea cadastrală a celor 21 de ari este de peste 275.000 de lei. Preţul de piaţă a unui teren de şapte ari pentru construcţii în zona respectivă începe de la 25.000 de euro şi ajunge să coste 50.000 de euro, în funcţie de amplasare.
Odată cu construcţia casei şi a garajului, Constantin Botnari şi-a îngrădit proprietatea cu un gard din piatră cu o înălţime de peste doi metri. Numai că deputatul nu s-a limitat doar la cei 21 de ari şi ar fi îngrădit alţi circa 40 de ari. Cel puţin asta putem observa din înregistrările video făcute cu ajutorul unei drone. Tot din imagini putem vedea un drum asfaltat care duce în pădurea îngrădită. Potrivit datelor cadastrale, pădurea cu o suprafaţă de 40 de hectare, a fost dată în arendă firmei Batami Grup din Chişinău. Detalii AICI.
Contractul de arendă dintre Întreprinderea de Stat pentru Silvicultură din Chişinău şi SRL Batami Grup a fost încheiat la 2 iunie 2008. Întâmplător sau nu, SRL Batami Grup a fost înregistrată la 24 martie 2008. Firma a fost fondată de Ion Meleca. Genul principal de activitate al întreprinderii este închirierea bunurilor imobiliare proprii, activităţi ale parcurilor de distracţie şi odihnă, comerţul în standuri şi pieţe etc.
Autor video: Anatol Mătăsaru
Angajat Moldsilva: „Pădurile nu se mai dau în arendă din 2012”
Andrei Balan, secretarul Consiliului local din Durleşti, susţine că Primăria nu a oferit niciun drept de arendă asupra pădurii. „Terenurile pentru construcţii din Poiana Domnească au fost alocate încă în anul 2005. S-au dat cel mult şapte ari pentru o familie. Familiei Botnari nu i-am oferit teren pentru construcţii, cel mai probabil că au cumpărat mai multe terenuri şi le-au consolidat. Dar de pădure nu răspundem noi”, ne-a spus oficialul local.
Petru Rotaru, şeful Direcţiei fond forestier, arii protejate, pază şi protecţie din cadrul Agenţiei Moldosilva, ne-a communicat că începând cu anul 2012 nu se mai dau păduri în arendă. „Noi am iniţiat rezilierea contractelor şi pentru pădurile date în arendă până în 2012, aşa că nu poate fi vorba că am întocmi alte contracte de arendă”, a precizat funcţionarul.
Alte proprietăţi de ale politicianului
Constantin Botnari mai deţine un apartament de 172 de metri patraţi în municipiul Chişinău, a cărui valoare cadastrală este de 885.000 de lei. Politicianul mai are două automobile: un Mercedes fabricat în 2005 şi un BMW din 2011. În declaraţia de venit, Botnari arată că a procurat Mercedesul în anul 2006 cu 460.000 de lei, iar cel de-al doilea automobil în 2012 cu 977.000 de lei.
Constantin Botnari nu a răspuns portalului anticoruptie.md la telefon pentru a oferi comentarii.
sursa: anticoruptie.md
Direcția Situații Excepționale mun. Orhei a IGSU continuă să desfășoare măsuri de prevenire a…
Câțiva candidați supleanți pe lista Partidului ”RENAȘTERE” sunt imposibil de identificat pe teritoriul comunei Pelivan…
Biroul Național de Statistică informează că, prețurile medii de consum în octombrie 2024 s-au majorat…
Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) felicită autoritățile moldovene pentru eforturile lor de a…
Până în prezent înotătorul Ion Lazarenco Tiron nu a primit nici un răspuns la plângerile…