Categories: SocialȘtiri

Instrumentarea cauzelor penale ar putea fi făcută în lipsa persoanei, în cazul în care aceasta se eschivează de la urmărirea penală

Instrumentarea cauzelor penale ar putea fi făcută în lipsa persoanei, în cazul în care aceasta se eschivează de la urmărirea penală sau de la procesul de judecată. Un proiect în acest sens a fost aprobat în prima lectură, în cadrul ședinței plenare de astăzi, cu votul a 78 de deputați.

PROIECTUL de lege a fost elaborat de Ministerul Justiției și are scopul de a îmbunătăți legislația procesual-penală a Republicii Moldova. Documentul vizează procedura de punere sub învinuire în lipsa persoanei, precum și judecarea cauzei în lipsa inculpatului, pentru cazurile în care persoana se sustrage de la urmărirea penală sau se eschivează de la participarea la procesul de judecată. Totodată, inițiativa legislativă propune confiscarea bunurilor vizate în cauzele respective, dacă acest lucru va fi prevăzut în sentința de condamnare.

Documentul prevede introducerea unui mecanism de deblocare a activității procurorilor. Acesta prevede efectuarea unei proceduri speciale la faza de urmărire penală în partea ce ține de înaintarea învinuirii și acuzării în absența învinuitului. Astfel, judecătorul de instrucție va fi cel care va verifica și autoriza finalizarea urmăririi penale, doar dacă procurorul va prezenta suficiente probe prin care va demonstra că acesta s-a eschivat în mod vădit de la urmărirea penală.

Rolul judecătorului de instrucție în acest proces va fi de a verifica dacă într-adevăr locul aflării învinuitului nu poate fi stabilit, iar procurorul a întreprins toate măsurile de căutare a acestuia. Ulterior, judecătorul va constata că fără a recurge la mecanismul de finalizare a urmăririi penale în absența învinuitului urmărirea penală se tergiversează în mod nejustificat.

În același timp, proiectul de lege prevede un șir de garanții procesuale, cum ar fi dreptul persoanei condamnate în lipsă de a solicita reluarea cauzei penale, dacă va depune personal sau prin intermediul unui apărător o cerere în acest sens către organele competente. Astfel, se garantează dreptul persoanei la un proces echitabil și dreptul de a se apăra.

Mecanisme similare celor propuse de Ministerul Justiției se regăsesc în legislația procesual-penală a mai multor țări, inclusiv România, Franța, Georgia.

Prezentând inițiativa legislativă în plen, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a menționat că până la adoptare în lectură finală se va solicita expertiza Consiliului Europei a proiectului de lege propus.  

sursa: multimedia.parlament.md

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago