Instituţiile de învăţămînt profesional tehnic vor fi reorganizate conform unui proiect elaborat de Ministerul Educaţiei, informează MOLDPRES.
În cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc ieri la Chişinău, viceministrul în exerciţiu al Educaţiei Loretta Gandrabura a menţionat că proiectul are drept scop consolidarea capacității școlilor profesionale și colegiilor, precum și crearea unor centre de excelență în domenii prioritare pentru economia națională.
Potrivit sursei citate, în conformitate cu prevederile Codului Educației, pînă la începutul anului de studii, școlile de meserii urmează a fi reorganizate în școli profesionale. Totodată, după aprobarea proiectului de către Guvern, vor fi reorganizate și școlile profesionale care nu asigură calitatea instruirii, avînd un potențial didactic limitat și un număr mic de elevi.
Proiectul cu privire la restructurarea rețelei de instituții de învățămînt profesional tehnic urmează să intre în vigoare după aprobarea acestuia de către Guvern. În prezent, în R. Moldova funcţionează 38 de colegii, 46 de şcoli profesionale şi 13 şcoli de meserii.