Membrii Comisiei economie, buget și finanțe au decis, în cadrul ședinței de azi, organizarea audierilor la subiectul proprietăților Republicii Moldova în Ucraina.
Propunerea a fost înaintată de Fracțiunea ACUM PLATFORMA DA, iar audierile vor avea loc pe platforma comisiei parlamentare.
În cadrul ședințelor vor fi audiate Agenția Proprietății Publice, instituție responsabilă de administrarea patrimoniului public, dar și alte entități care dețin bunuri pe teritoriul țării vecine. Acestea vor prezenta informații despre modul în care au fost și sunt administrate proprietățile pe care le dețin și problemele cu care se confruntă.