Select your Top Menu from wp menus

Instanța a suspendat decretul de retragere a cetățeniei moldovenești lui Traian Băsescu

Judecătoria Chișinău a emis pe 20 martie o încheiere prin care a suspendat executarea decretului președintelui Igor Dodon care prevede retragerea cetățeniei Republicii Moldova acordate lui Traian Băsescu. Totodată, instanța a obligat pârâtul să prezinte referinţa şi probele în sprijinul decretului până pe 2 mai, prima ședință de judecată fiind programată pentru data de 16 mai, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă remis de apărarea lui Traian Băsescu se menționează că pe 1 februarie 2017 fostul președinte român, prin intermediul avocatului, a înaintat o cerere prealabilă preşedintelui Igor Dodon. Reclamantul a solicitat revocarea decretului din 3 ianuarie 2017 privind retragerea cetățeniei, ca fiind emis contrar legii.

La 6 martie 2017 avocatul reclamantului a recepţionat scrisoarea Preşedinţiei prin care se comunica faptul că cererea prealabilă a fost respinsă. Potrivit apărării, scrisoarea nu conţinea niciun fel de motivaţie juridică în sprijinul respingerii cererii prealabile. În acest context, la 16 martie 2017 reclamantul a înaintat Judecătoriei Chişinău o cerere de chemare în judecată împotriva lui Igor Dodon prin care a solicitat anularea decretului ca fiind ilegal.

Concomitent cu înaintarea acţiunii, reclamantul a solicitat suspendarea executării decretului contestat până la examinarea cauzei în fond.

În baza încheierii din 20 martie, decretul preşedintelui Igor Dodon încetează să mai producă efecte juridice până la soluţionarea cauzei prin emiterea hotărârii judecătoreşti. Încheierea de suspendare produce efect imediat, însă poate fi contestată în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chişinău.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/instanta-a-suspendat-decretul-de-retragere-a-cetateniei-moldovenesti-lui-traian-basescu/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19