Categories: ExterneȘtiri

Inspectori militari români şi americani efectuează zboruri deasupra Rusiei şi Belarusului

nspectori militari români şi americani vor efectua începând de luni zboruri de supraveghere deasupra teritoriilor Rusiei şi Belarusului în cadrul tratatului ‘Cer deschis’, a anunţat Ministrul rus al Apărării într-un comunicat, potrivit RIA Novosti.

Experţi din România şi Statele Unite vor efectua zborurile de inspecţie la bordul unui Antonov An-30B (Clank) între 15 şi 19 iulie, se arată în comunicat.

Tratatul ‘Cer deschis’, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2002, stabileşte un regim de zboruri de observaţie neînarmate deasupra teritoriilor celor 34 de state membre pentru a promova deschiderea şi transparenţa forţelor şi activităţilor militare. Rusia a ratificat acordul în mai 2001.

Conform tratatului, fiecare avion care zboară în cadrul programului ‘Cer deschis’ este echipat cu un sistem care cuprinde camere optice panoramice, camere video cu display în timp real, senzori termici infraroşu şi un radar.

Imaginile înregistrate în timpul zborurilor de observaţie pot fi împărtăşite între toate ţările semnatare ale tratatului pentru a sprijini monitorizarea respectării înţelegerilor actuale şi viitoare privind controlul armelor

sursa: agerpres.ro

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago