Categories: RegiuneSocialȘtiri

Inspectoratul de Poliție Orhei a demarat o anchetă privind implicarea unui colaborator într-un accident, în urma căruia au avut de suferit două persoane

Zilele trecute la Orhei s-a produs un accident rutier în urma căruia a avut de suferit un copil de 6 ani și bunelul acestuia în vârstă de 61 de ani. Informația a fost confirmată pentru Radio Orhei de ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Orhei, Elena Băetrău.
Potrivit sursei citate, cei doi au fost transportați la spital după ce au fost tamponați de un automobil la volanul căruia se afla un angajat al inspectoratului. În acest caz a fost pornită o anchetă de serviciu pentru a stabili toate circumstanțele. Accidentul s-a produs în dimineața zilei de 12 mai, pe str. Nistreana din mun. Orhei.
Potrivit comunicatului expediat în adresa jurnalistului Radio Orhei, Maxim Djamanov, „un angajat al Inspectoratului de poliție Orhei, aflându-se după serviciu, conducea un automobil de model Mercedes.
În fața automobilului condus de colaboratorul IP Orhei, în același sens se deplasa un automobil de model Mercedes Sprinter care, la un moment dat, a preselectat spre stânga pentru a ocoli o persoana de gen masculin și un copil, care se deplasau la volanul unei biciclete la întimpinarea acestora pe partea dreapta a carosabilului în raport cu deplasarea automobilelor. În rezultat, conducătorul automobilului de model Mercedes a tamponat minorul de 6 ani și bunelul acestuia de 61 ani. Ulterior aceștia au fost transportați la spitalul raional Orhei. Fiind testat cu ajutorul aparatului Drager, s-a constatat că șoferul avea o concentrație de 0.00 mg/l.”

RadioOrhei

Recent Posts

Consumatorii ar putea plăti mai puțin pentru gazele naturale. Moldovagaz solicită ANRE revizuirea tarifului

Moldovagaz solicită Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) revizuirea tarifului la gazele naturale. Furnizorul…

3 zile ago

Ce avere declară pentru 2023 prezentatorul de la adunarea Pobedăi lui Shor

Evenimentul de coalizare a forțelor proruse afiliate lui Ilan Shor, care s-a ținut la Moscova…

3 zile ago

Curtea Supremă de Justiție a amânat pentru toamnă, examinarea recursului în care SRL Genesis International cere 14 milioane de lei de la ÎM SCL Orhei

Admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea Municipală Servicii Comunal-Locative Orhei contra SRL Genesis Internațional, prin care…

4 zile ago

Tentativă de transportare ilicită a 600 000 hrivne din Federația Rusă în Republica Moldova, contracarată de către vameși

Cazul a fost consemnat ieri, 23 aprilie, la postul vamal Leușeni, unde s-a prezentat pentru…

5 zile ago

Bașcana Evghenia Guțul riscă închisoare de până la șapte ani în cazul finanțării ilegale a fostului partid Șor, scos în afara legii

Procuratura Anticorupție a informat, miercuri, 24 aprilie, că finalizat urmărirea penală și a expediat în…

5 zile ago