Select your Top Menu from wp menus

Inspector de poliţie şi inginer cadastral banuiţi de corupere pasivă

În după-amiaza zilei de astăzi, 3 septembrie 2012, a fost reţinut în flagrant un inspector al Direcţiei antidrog al Comisariatului de Poliţie Căuşeni, fiind suspectat de corupere pasivă.

Acesta ar fi extorcat şi primit prin intermediul unui inginer cadastral suma de 200 Euro pentru neînceperea unei urmăriri penale pe faptul comercializării ilegale a substanţelor narcotice.

Astfel, în rezultatul întreprinderii unor acţiuni de urmărire penală şi măsuri operative de investigaţie, de către colaboratorii Centrului anticorupţie, aproximativ la ora 16:00, suspectul a fost reţinut în biroul de serviciu.

Banii marcaţi „mită CCCEC” au fost găsiţi în biroul inginerului cadastral, iar la cererea colaboratorilor Centrului, au fost predaţii benevol de către acesta.

Cauza penală pornită în temeiul art. 324 alin. (2) lit. c) Cod Penal al R. Moldova este instrumentată Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 3.000 la 5.000 unităţi convenţionale şi cu închisoare de la 5 la 10 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.de organul de urmărire penală al CCCEC, în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor cazului dat.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/inspector-de-politie-si-inginer-cadastral-banuiti-de-corupere-pasiva/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19