Însărcinatul cu afaceri ad interim al Federației Ruse în Republica Moldova, Elena Kopnina, a fost convocată la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene pentru a i se atrage atenția asupra unor evenimente care au loc în regiunea transnistreană, cu impact direct asupra relaţiilor moldo-ruse şi a procesului de reglementare a conflictului transnistrean.
Potrivit unui comunicat de presă al ministerului, citat de IPN, Elena Kopnina a fost convocată în legătură cu intenția Grupului Operativ de Trupe Ruse dislocat în regiunea transnistreană de a participa la manifestațiile preconizate să se desfășoare la Tiraspol cu ocazia zilei de 9 mai, fără consimțământul autorităților constituționale de la Chișinău.
Pârții ruse i-a fost sugerat să se abțină de la astfel de acțiuni, invocându-se în acest sens prevederile Acordului moldo-rus din 21 iulie 1992, potrivit cărora trupele ruse aflate în această regiune s-au angajat să respecte cu strictețe principiul neutralității în raporturile dintre cele două maluri ale Nistrului, până când acestea vor fi retrase complet de pe teritoriul Republicii Moldova.
În același context, a fost exprimată nedumerirea autorităților moldovenești faţă de adoptarea de către Tiraspol a deciziei privind folosirea oficială în regiunea transnistreană a drapelului Federației Ruse, de rând cu cel transnistrean, precum şi faţă de decizia privind proclamarea drept „date marcante” a zilei de 2 martie – ca „ziua începutului respingerii agresiunii masive a Republicii Moldova împotriva republicii moldovenești nistrene” şi a zilei de 12 iunie – ca „ziua Rusiei”.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…