Select your Top Menu from wp menus

Iniţiativa unui deputat din Orhei, un articol, un raport şi magazinele sociale de partid

Deputatul din Orhei, Roman Boțan, intenţionează să înainteze o iniţiativă legislativă pentru ca activităţile comerciale de caritate, sub sigla de partid, să fie interzise. Intenţia a devenit cunoscută dintr-un articol, apărut săptămâna trecută în publicaţia Cuvântul. În articol, este vorba  despre magazinele sociale, mai ales cele ambulante care se deplasează în localitățile sătești,  şi despre cum își racolează  Partidul „Șor” membrii de partid.

Vezi si Ilan Șor îl atacă pe un deputat din Orhei. Ce îi răspunde Roman Boțan

Recent, Asociația Promo-Lex semnala, într-un raport, despre utilizarea transferului de imagine prin activități promoționale desfășurate fie de organizațiile filantropice asociate politicienilor, fie de SRL-urile asociate partidelor. În cazul Partidului “Șor”, era menţionată SRL ”Magazine Sociale”, prin intermediul căreia “un partid își face publicitate politică, însă nu suportă costuri aferente acesteia”.

Amintim că fondator al “Magazine Sociale” SRL este Asociația Obştească „Pentru Orhei”. În prezent, Asociaţia este condusă de fostul şef al Serviiciului Vamal, Viorel Melnic, care a înlocuit-o în funcţie pe femeia de afaceri, Ilona Șor.

Cu exact un an în urmă, candidata Partidului “Șor” la postul de preşedinte al ţării, Inna Popenco, a fost exclusă din cursa electorală după ce un alt candidat la preşedinţie a sesizat CEC referitor la utilizarea resurselor financiare nedeclarate şi coruperea alegătorilor, prin oferirea cardului cu reduceri  pentru magazin social.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/initiativa-unui-deputat-din-orhei-un-articol-un-raport-si-magazinele-sociale-de-partid/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19