Select your Top Menu from wp menus

Iniţiativa Ministerului Justiţiei pare mai degrabă o acţiune populistă, juristă

Iniţiativa lansată de Ministerul Justiţiei de a acţiona în judecată funcţionarii publici, care se fac vinovaţi de condamnarea ţării la CEDO, este văzută de jurista Nadejda Hriptievschi mai degrabă ca o acţiune populistă. Nadejda Hriptievschi, directoare de programe în cadrul Centrului de Resurse Juridice din Moldova, a declarat pentru IPN că această iniţiativă, deşi este necesară, nu este urgentă.

„M-a surprins această iniţiativă acum, deoarece sunt probleme mai grave, mai importante. Dar să vedem ce va urma. Acţiunile de regres au fost prevăzute în legislaţie, dar nu au fost iniţiate în foarte multe cazuri. Totuşi, acţiunile de regres sunt foarte complicate. Pentru ca să demonstrezi cine exact a fost vinovat de o violare durează”, a remarcat Nadejda Hriptievschi.

Jurista este convinsă că nu putem să ne aşteptăm că aceste acţiuni vor aduce rezultate foarte rapide. „Mă tem să nu fie mai mult o acţiune de populism, acţiuni care să fie instrumentate foarte rapid şi să aibă anumite erori. Contez foarte mult pe corectitudinea judecătorilor la examinarea acestor acţiuni ca să nu fie rezultate mai selective în cazul anumitor persoane”, a remarcat directoarea de programe la CRJM.

Nadejda Hriptievschi mai spune că acţiunile de regres sunt demult prevăzute de legislaţie. „M-a mirat că a ieşit anume acum. Adică până acum nu s-a lucrat? Acum adie mai mult a nişte acţiuni de căutare a ţapilor ispăşitori. De astfel de consecinţe mă tem. Justiţia bună este un pic mai lentă. Vom monitoriza atent această iniţiativă, fiindcă ridică mai multe dubii”, a apreciat jurista.

Experta a spus că se aştepta mai degrabă ca Ministerul Justiţiei să iasă cu pachetul de legi cu privire la Procuratură şi cu pachetul de legi privind integritatea, deoarece anume acestea sunt aşteptate de societatea.

Ministrul justiţiei, Vladimir Cebotari a anunţat că astăzi, 27 ianuarie, vor fi acţionate în judecată 37 de persoane care se fac vinovate de condamnarea anterioară a Republicii Moldova la CEDO şi se va solicita recuperarea prejudiciului cauzat ţării anume de la aceste persoane, inclusiv prin urmărirea bunurilor personale. Potrivit lui, este vorba despre funcţionari din sistemul judecătoresc, organele procuraturii, precum şi din alte structuri ale administraţiei publice.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/initiativa-ministerului-justitiei-pare-mai-degraba-o-actiune-populista-jurista/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19