Select your Top Menu from wp menus

Ingredient din pâinea cea de toate zilele, folosit la fabricarea BOMBELOR!

Americanul Cary McNeal a scris o carte în care sunt dezvăluite ingrediente „bombă” care sunt utilizate în mâncărurile cumpărate de milioane de oameni, scrie antena3.ro.

Fructe
Potrivit unui studiu, 90% dintre piersicile, merele, nectarinele sau căpşunile testate conţineau pesticide, chiar şi după spălarea sau îndepărtarea cojii.

Carnea de pui
70% dintre puii crescuţi pentru consumul uman din Statele Unite conţin un aditiv alimentar aprobat de FDA – (Food and Drug Administration, Administraţia Alimentelor şi Medicamentelor) pe bază de arsenic. Acesta este adăugat ca un antibiotic în alimentaţia păsărilor. În plus, găinaţul acestora (care conţine, de asemenea, arsenic) este folosit ca îngrăşământ pe terenurile pe care se cultiva hrana pentru respectivele păsări.

Pâine
Ştiai că pâinea pufoasă, care se topeşte parcă atunci când o bagi în gură, este aşa pentru ca unii producători folosesc sulfat de amoniu (E517) care face drojdia sa crească? Ca o curiozitate, sulfatul de amoniu mai este folosit la îngrăşăminte, la stingerea incendiilor şi la fabricarea bombelor.

Zahărul alb
Ţi-ai pune o lingură de pudră de oase de vită în cafea? Cu siguranţă nu. Dar de zahăr? Probabil da. Nu uita însă că pentru albirea zahărului atât de popular se folosesc cărbuni din oase de vită. Procesul a fost patentat pentru prima dată în 1812.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/ingredientul-socant-care-se-afla-in-painea-cea-de-toate-zilele-este-folosit-la-fabricarea-bombelor/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19