Publicațiile periodice, agențiile de presă și furnizorii de servicii
media nu vor mai plăti pentru informațiile solicitate în interes de
serviciu (cu excepția informațiilor care prezintă secret de stat) de la
ministere, structuri subordonate acestora sau instituții publice
autonome. Un proiect în acest sens a fost aprobat de Guvern, transmite
IPN.
Solicitanții de informații vor trebui să asigure protecția datelor cu caracter personal.
Proiectul mai conține o completare la Legea cadastrului bunurilor
imobile. În scopul reglementării exprese a accesului gratuit la
informațiile privind drepturile înregistrate asupra bunurilor imobile,
informația sistematizată privind bunurile imobile asupra cărora o
persoană deține drept de proprietate se va elibera inclusiv
publicațiilor periodice, agențiilor de presă și furnizorilor de servicii
media.
Proiectul delege mai acordă jurnaliștilor dreptul de a solicita
informaţiile din Registrul de stat şi din actele de constituire ale
persoanelor juridice.