Select your Top Menu from wp menus

Info-Prim Neo:Jurnalişti şi experţi condamnă tonul agresiv al declaraţiilor lui Mihai Ghimpu

Conducerea Holdingului Adevărul se declară profund îngrijorată de tonul agresiv al declaraţiilor făcute de Mihai Ghimpu, liderul Partidului Liberal, în cadrul emisiunii „În profunzime“, difuzată de Pro TV Chişinău în seara zilei de 28 ianuarie. Şi Asociaţia Presei Independente consideră inadmisibil comportamentul politicianului, apreciindu-l ca pe o încercare de intimidare a jurnaliştilor, transmite Info-Prim Neo.

Potrivit unei declaraţii difuzată presei de către „Adevărul“ Moldova, parlamentarul moldovean a fost deranjat de intervenţia în emisiune a redactorului-şef, Alina Ţurcanu, care a criticat reacţia întârziată a politicienilor la tăinuirea incidentului tragic, soldat cu moartea unui om, la o partidă recentă de vânătoare la care au participau mai mulţi demnitari, procurori, magistraţi şi oameni de afaceri.

„În loc să-şi lămurească poziţia, Mihai Ghimpu a răspuns prin acuze la adresa „presei cumpărate“, a insinuat că „Adevărul“ Moldova duce o campanie plătită împotriva sa şi a jignit-o pe colega noastră. Atragem atenţia opiniei publice din Republica Moldova că astfel de afirmaţii mincinoase sunt cu atât mai regretabile, cu cât vin de la un politician care a ocupat, la un moment dat, cea mai înaltă funcţie în stat. Probabil, dl. Ghimpu crede că a fi jurnalist obiectiv înseamnă să-i critici pe toţi ceilalţi, mai puţin pe domnia sa şi partidul pe care îl conduce”, se spune în declaraţie.

Solicitat de Info-Prim Neo, directorul executiv al Asociaţiei Presei Independente, Petru Macovei, a declarat că un politician, cu atât mai mult reprezentant al alianţei de guvernământ, care şi-a asumat nişte obligaţii şi pe plan intern, şi pe plan extern, inclusiv în ceea ce priveşte asigurarea libertăţii presei, nu-şi poate permite un asemenea comportament. „Ceea ce a făcut domnul Ghimpu în cadrul emisiunii a manifestat o lipsă totală de respect faţă de puţinii jurnalişti din Republica Moldova, dacă e să ne referim strict la cazul din Pădurea Domnească, care s-a comportat profesionist, au făcut investigaţii şi nu s-au bazat doar pe anumite declaraţii. Indiferent de prestaţia unor jurnalişti, un politician nu-şi poate permite să facă asemenea declaraţii. Eu personal sunt revoltat de comportamentul domnului Ghimpu. Astăzi şi colegii din alte asociaţii obşteşti din domeniul mass-media la fel îşi manifestă nedumerirea”, a notat Petru Macovei.

Directorul API a menţionat că nu este pentru prima dată când liberalul face asemenea declaraţii acuzatoare în raport cu mass-media şi acest lucru, cu siguranţă, nu face faţă unui politician, cu atât mai mult unuia care se declară proeuropean. Comportamentul dânsului în raport cu mass-media demonstrează contrariu. În opinia lui Petru Macovei, relaţia dintre mass-media şi politic trebuie să se manifeste prin respect reciproc. Politicul trebuie să accepte că presa este cea care urmăreşte interesul public, priveşte actul guvernării cu ochi critici.

Expertul Asociaţiei pentru Democraţie Participativă ADEPT, Corneliu Gurin, a declarat pentru Info-Prim Neo că, atunci când fostul preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie, Ion Muruianu, a numit ziariştii câini turbaţi, inclusiv Mihai Ghimpu a iniţiat demiterea lui Muruianu, dar în acest caz comportamentul liderului liberal nu s-a deosebit foarte mult de ce al domnului Muruianu. „Mai mult ca atât, Mihai Ghimpu a făcut aluzii precum că ar cunoaşte nişte fapte denigratoare care ar pune în lumină proastă activitatea jurnaliştilor, însă nu le-a menţionat. Acest lucru ar putea fi considerat chiar şi un fel de şantaj. În esenţă, comportamentul, şi nu doar al domnului Ghimpu, dar şi al altor politicieni demonstrează că poate unica cucerire a guvernării democratice, aşa-numita libertate a presei, este doar o libertate de a expune, nu însă şi un efect ulterior. Adică ,a rămas şi intoleranţa faţă de critică, a rămas şi nedorinţa de a lua măsuri şi de a reacţiona la ceea ce spune mass-media, societatea. E un fel de lipsă de reacţie la opinia publică”, a spus Corneliu Gurin. Expertul a mai menţionat că politicianul ar putea învăţa o lecţie din acest caz. Ar putea exista un impact, dacă va exista o reacţie din partea breslei jurnalistice. Dacă ar exista un boicot, poate politicianul şi-ar cere şi scuze.

În emisiunea „În profunzime“ de luni seara, 28 ianuarie, liberalul Mihai Ghimpu a acuzat presa că a pornit o campanie de denigrare împotriva sa şi că l-a găsit ţapul ispăşitor pentru toate relele din alianţa de guvernare. Întrebarea care l-a iritat pe politician a fost: De ce nu a intervenit prompt în cazul incidentului de la Făleşti, în calitate de deputat, lider de partid, dar şi fost preşedinte interimar al Republicii Moldova.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/info-prim-neojurnalisti-si-experti-condamna-tonul-agresiv-al-declaratiilor-lui-mihai-ghimpu/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19