Cuantumul indemnizației unice la nașterea copilului pentru anul 2018 se propune a fi majorat cu 345 de lei, de la 5300 până la 5645 de lei. Un proiect de hotărâre în acest sens este propus de Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei pentru consultări publice, pe particip.gov.md, transmite IPN.
Potrivit documentului, pentru plata indemnizațiilor unice la nașterea copilului în cuantum de 5645 lei Legea bugetului de stat pentru anul 2018 prevede mijloace financiare în sumă de 198,2 milioane de lei.
Estimativ, în anul 2018 de indemnizații unice la nașterea copilului vor beneficia 35 mii de familii.