Îndemn pentru tineri: Nu așteptați să acționeze alții pentru voi!

La alegerile europarlamentare din 26 mai 2019, s-a înregistrat cea mai mare rată de participare la vot a cetățenilor Uniunii Europene(UE) din anul 1994 până în prezent –  50,6%. Acest rezultat a fost determinat și de creșterea participării la alegeri a tinerilor din mai multe state europene. Tinerii din Republica Moldova sunt îndemnați să ia exemplul semenilor lor din UE și să participe activ la alegerile locale generale din 20 octombrie 2019.

Tinerii europeni își doresc schimbări în țările unde locuiesc. O demonstrează datele Eurobarometrului publicat recent de Parlamentul European (PE). Potrivit acestui document, în acest an, 19 state membre UE au înregistrat creșteri ale participării față de alegerile europarlamentare din anul 2014, în special în Polonia, România, Spania, Austria, Ungaria, Germania, Slovacia și Cehia. Datele cercetării arată că a crescut și numărul tinerilor care au ieșit la vot. „În special, cetățenii tineri sub 25 de ani (+14 puncte procentuale), precum și tinerii între 25 și 39 de ani (+12 puncte procentuale) s-au prezentat la vot în număr mai mare decât la scrutinul trecut”, se arată în document. „Creșterea semnificativă a participării la alegerile europene din mai arată că oamenii, în special, generația tânără, apreciază drepturile democratice și consideră că Uniunea Europeana este mai puternică atunci când acționează la unison pentru a rezolva preocupările lor”, a declarat David Sassoli, președintele nou-ales al Parlamentului European.

Tânără din Slovacia: „De noi depinde cum va arăta țara noastră”

Miroslava German Sirotnicova, tânără jurnalistă din Bratislava, spune că mișcările politice din țara lor i-au mobilizat pe tineri să iasă la vot în semn de protest față de putere. Ea vine cu un îndemn pentru semenii săi din Moldova să participe activ la vot. „Democrația este fragilă oriunde în lume. Și nu există nimeni care să vă protejeze dreptul la vot în locul vostru. Așadar, dacă doriți să vedeți în țara voastră schimbări, alegerile reprezintă cel mai bun instrument. Tinerii sunt viitorul și, în cele din urmă, de noi depinde cum va arăta țara noastră”, a specificat tânăra din Slovacia.

Tânăr din Spania: „Prezența mare la vot a tinerilor spanioli înseamnă dorința de schimbare”

În acest an, și în Spania s-a înregistrat o rată foarte mare de participare la alegerile europarlamentare, de peste 60 la sută, cu circa 17 % mai mulți decât la scrutinul din anul 2014. Juan Bartolozi Vilares este un tânăr spaniol care locuiește în Valencia. El consideră că numărul mare de alegători, inclusiv tineri, indică asupra dorinței de schimbare în societatea spaniolă. „Oamenii sunt îngrijorați că țara noastră nu merge într-o direcție corectă, de aceea și-au pus speranțele în alegerile europarlamentare și au ieșit masiv la vot”, spune Juan.

Tânără din România: „Nu poți aștepta mereu să acționeze alții pentru tine”

Deși prezența românilor la vot a depășit media europeană (peste 51% din alegători), Teodora Munteanu, analist politic din România, crede că semenii săi, tinerii, au fost cam pasivi. Ea îi îndeamnă pe tinerii moldoveni să se mobilizeze și să iasă la vot la alegerile locale generale: „Tinerii văd ce se întâmplă și sunt sigură că mulți dintre ei și-ar dori să trăiască într-o țară bogată și civilizată, să aibă oportunități reale în țara unde s-au născut și să nu mai fie nevoiți să plece peste hotare. Politicienii voștri, ca și ai noștri, n-au făcut altceva decât să sărăcească țara și să distrugă și să separe familii. Nu poți să te aștepți mereu să acționeze alții pentru tine. E timpul pentru schimbare, iar schimbarea se face prin participare activă la vot”.

Tânără din Moldova: „Nu avem dreptul să fim indiferenți!”

Xenia Dascăl, studentă în orașul Bălți, spune că elementul-cheie al unei democrații este responsabilitatea civică: „Tradițional, în Republica Moldova fiecare scrutin este o bătălie. În acest sens, fiecare vot contează în realizarea schimbării mult așteptate de moldoveni, în special, de tineri. Iar schimbarea vine de la fiecare din noi. Tinerii trebuie să-și exprime alegerea prin vot, militând pentru un veritabil stat de drept, o țară unde viața și dezvoltarea să-i fie asigurată și să nu fie în căutarea alternativei de a pleca peste hotare”. Ea atrage atenția că la 20 octombrie, tinerii din țară vor decide și în locul celor dragi din afara țării, care nu vor avea posibilitate să voteze. „Nu avem dreptul să fim indiferenți față de propria noastră soartă!”, conchide Xenia Dascăl.

Lilia Zaharia

Acest articol este editat cu sprijinul Asociației Promo-LEX, din sursele Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate în acest material aparțin Asociației Presei Independente (API) și nu reflectă neapărat poziția Asociației Promo-LEX și USAID.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE Orhei: de ce pompierii și salvatorii au vizitat gospodăriile din raioanele deservite

           Direcția Situații Excepționale mun. Orhei a IGSU continuă să desfășoare măsuri de prevenire a…

2 zile ago

Trei supleanți ai unui partid afiliat lui Shor sunt imposibil de identificat pe teritoriul unei localități din raionul Orhei

Câțiva candidați supleanți pe lista Partidului ”RENAȘTERE” sunt imposibil de identificat pe teritoriul comunei Pelivan…

4 zile ago

Indicii prețurilor de consum au crescut cu peste 5% în ultimul an, inclusiv la produse alimentare cu peste 7%

Biroul Național de Statistică informează că, prețurile medii de consum în octombrie 2024 s-au majorat…

o săptămână ago

Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței constată că în Republica Moldova personalitățile publice, cum ar fi politicienii, foarte rar condamnă imediat și public discursurile instigatoare la ură

Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) felicită autoritățile moldovene pentru eforturile lor de a…

o săptămână ago

O întreprindere municipală fondată de Consiliul Raional Orhei intră în insolvabilitate

Judecătoria Orhei a pronunțat la mijlocul lunii octombrie o hotărâre prin care constată insolvabilitatea debitorului…

2 săptămâni ago