Categories: ExternePoliticȘtiri

Incidente la marşul unioniştilor din Piaţa Victoriei. Cinci tineri din Republica Moldova au fost amendaţi, ministrul de Interne cere raport

Aproximativ 2.000 de persoane au participat, sâmbătă, în Capitală, la un miting pentru unirea Republicii Moldova cu România, organizat de Platforma Unionistă Acțiunea 2012. Câteva persoane au încercat să forţeze cordonul de jandarmi în Piaţa Victoriei, refuzând să meargă în spaţiul special amenajat pentru ei

Manifestanții au încercat să forțeze cordonul de jandarmi. Cinci persoane au fost ridicate de forţele de ordine şi duse la secţia de poliţie. Ulterior, au fost eliberate şi amendate. Între cei amendaţi se află liderul Platformei Unioniste Acţiunea 2012, George Simion.

Marșul a început la ora 14:00 şi s-a desfăşurat pe traseul Hanul lui Manuc-Piața Universității-Piața Română-Piața Victoriei.

„Solicităm premierului și președinților partidelor care se vor înscrie în cursa electorală să-și asume reunirea națională printr-o declarație a Legislativului, în sesiunea viitoare, și asumarea proiectului reunificării ca proiect de țară, cu toți pașii care decurg prin aceasta: interconectare energetică, unificare monetară, spațiu mediatic comun”, a declarat George Simion, președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012, care a organizat marșul „Luptă pentru Basarabia”, notează Agerpres.

Ministrul de Interne, Dragoș Tudorache, a cerut  inspectorului general al Jandarmeriei Române un raport complet despre evenimentele din Piața Victoriei

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago