Select your Top Menu from wp menus

Începutul admiterii la universități

A început admiterea la universitate şi pentru prima data candidaţii îşi pot depune dosarele la mai multe universităţi şi facultăţi. Şefa Direcţiei învăţământ superior din cadrul Ministerului Educaţiei, Nadejda Velişco, a precizat pentru agenţia IPN, că „până la 31 iulie, candidaţii vor afla dacă sunt admişi, iar până la 3 august vor trebui să depună originalul documentelor la facultatea la care decid să rămână”.
Anul acesta pentru licenţă, ciclul I, sunt peste 20 de mii de locuri, între care 6.700 cu finanţare de la stat. Pentru masterat, ciclul II, sunt circa 9 mii de locuri, informează Ministerul Educaţiei, din care 3 500 finanţate de stat.

sursa: europalibera.org