Cabinetul de miniştri a aprobat, în şedinţa de ieri, proiectul hotărârii privind iniţierea negocierilor asupra proiectului Contractului de finanţare dintre Republica Moldova şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) pentru realizarea proiectului „Moldova drumuri IV” şi împuternicirea delegaţiei oficiale pentru negocierea acestuia.Proiectul Contractului de finanţare a fost elaborat de către BEI, la solicitarea Guvernului Republicii Moldova pentru a asigura continuarea Proiectului de reabilitare a drumurilor din Republica Moldova. Documentul are drept scop contractarea unui împrumut în valoare totală de 150 milioane de euro, ceea ce reprezintă o cofinanţare a Proiectului în cuantum de 50%.
A doua parte a sumei va fi negociată cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. De asemenea, Contractul de finanţare presupune o alocare în formă de Grant în valoare de 10 milioane euro din sursele acordate de UE prin instrumentele dedicate ţărilor parte a parteneriatului estic.
Totodată, contractul include norme privind condiţiile de finanţare, suma creditului şi procedura de debursare, moneda rambursării, rata dobânzii, data disponibilităţii mijloacelor financiare, responsabilitatea părţilor, precum şi condiţiile de intrare în vigoare şi de modificare a acestuia.
Prin intermediul proiectului „Moldova drumuri IV” este prevăzută lansarea lucrărilor de reabilitare, modernizare şi extindere a următoarelor sectoare de drumuri:
Drumul M5 Frontiera cu Ucraina–Criva–Bălţi–Chişinău– Tiraspol–frontiera cu Ucraina, pe sectorul Criva – Bălţi, cu o lungime de 133 km (reabilitare), cost estimativ 129 mil. euro;
Drumul M2, centura oraşului Chişinău, pe sectoarele 2 şi 3, cu o lungime de 17,35 km (extindere la 4 benzi de circulaţie şi intersecţii denivelate), cost estimativ 52 mil. euro;
Drumul M3 Chişinău – Comrat – Giurgiuleşti – frontieră cu România, sectorul de ocolire a oraşului Cimişlia, km 0+000 – km 7+200 (construcţie nouă) cost estimativ 9 mil. euro.
Pentru sectoarele de drumuri nominalizate au fost elaborate studii de fezabilitate şi documentaţia de proiect, astfel procedurile de achiziţionare a lucrărilor vor fi lansate imediat după aprobarea finanţării acestora. Mai mult, pentru dezvoltarea şi continuarea Programelor cu finanţare externă, proiectul prevede elaborarea studiilor de fezabilitate şi a documentaţiei de proiect pentru alte sectoare de drumuri prioritare.
Urmare aprobării proiectului de hotărâre a Guvernului vor fi iniţiate negocierile asupra Contractului de finanţare în vederea definitivării conţinutului acestuia, ca ulterior contractul să fie semnat şi aprobat/ratificat în conformitate cu cadrul normativ.
sursa: tvrmoldova.md