Select your Top Menu from wp menus

Incendiul de pe strada Uzinelor 9 a fost lichidat

Incendiul izbucnit în dimineaţa zilei de ieri, 11 noiembrie, la un depozit de pe strada Uzinelor 9 din capitală, a fost lichidat astăzi, la ora 17:02, informează Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale.
După o zi jumătate de luptă cu stihia, pompierii au reuşit să potolească flăcările izbucnite în depozitul de la Ciocana. Între timp, femeia care ar fi rămas blocată în interior a fost declarată dispărută. Echipele de salvatori continuă operaţiunile în încercarea de o găsi. Alţi şase oameni care au avut de suferit în urma incendiului de ieri rămân internaţi în spital
Sora victimei şi soţul ei au venit la faţa locului în speranţa că pompierii îi vor da de urmă. Este vorba despre Angela Ursu, de 44 de ani, din oraşul Sângera. Femeia creştea doi copii şi lucra în calitate de depozitar la etajul patru. Sora victimei spune că ultima persoană care ar fi văzut-o este o colegă de serviciu în vârstă de 58 de ani, care acum se află la Spitalul „Sfânta Treime” din capitală.
Oamenii legii au iniţiat două dosare penale: pentru incendiere cu provocare neintenţionată a morţii unei persoane şi pentru neglijenţă. Acestea au fost comasate într-un singur dosar. O echipă specială urmează să stabilească cauzele tragediei, deocamdată bănuiţi pe acest caz nu sunt. Se ştie doar că în 2013, proprietarul imobilului a primit prescripţii de la pompieri privind încălcarea normelor antiincendiu

Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/incendiul-de-pe-strada-uzinelor-9-a-fost-lichidat/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19