Digital Camera
Aproape de zorii zilei de astăzi, pompierii din Orhei au fost anunţati despre un incendiu în satul Cişmea. Ardea un imobil locativ în două nivele, care afost parţial distrus de flăcări. O persoană din interior a fost salvată de pompieri.
Potrivit DSE Orhei, apelul despre incendiul de la Cişmea a fost inregistrat la ora 5 dimineaţa. Imediat la fața locului s-au deplasat o autospecială și patru salvatori. Ajunşi la fața locului, pompierii au constatat că incendiul a izbucnit la primul nivel al unei case cu două nivele. Pompierii l-au salvat pe proprietarul casei, un bărbat în vârstă de 70 de ani, care se afla la etajul doi al clădirii .
Flăcările au distrus bucătăria casei. Cauza și prejudiciul incendiului urmează a fi stabilite.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…