Încălzirea climatică şi temperaturile record consemnate în Europa în ultimul deceniu riscă să agraveze inegalităţile pe continent, atrage atenţia Agenţia europeană pentru mediu, într-un raport publicat miercuri, citat de AGERPRES.
„Temperatura medie de pe teritoriul Europei în ultimii zece ani a fost cu 1,3 grade Celsius mai ridicată decât în epoca preindustrială, ceea ce face din ultimul deceniu perioada cea mai caldă înregistrată vreodată”, se afirmă în raport, intitulat „Schimbarea climatică, repercusiuni şi vulnerabilitate în Europa în 2012”.
În perioada vizată, cantitatea de precipitaţii a crescut în nordul şi nord-vestul Europei, dar s-a redus în sudul continentului, afectat de secete, canicule şi incendii de vegetaţie fără precedent.
Un alt motiv de îngrijorare este topirea gheţarilor din Groenlanda, de o amploare „excepţională” în vara lui 2012.
Agenţia avertizează că aceste schimbări climatice ar urma să adâncească decalajele socio-economice între ţările bogate şi cele sărace de pe continent, în condiţiile creşterii costurilor implicate de catastrofele naturale (inundaţii, furtuni, valului de caniculă etc.).
Potrivit agenţiei, capacitatea economică, tehnică şi instituţională de a face faţă acestor catastrofe şi de adaptare la încălzirea climatică este foarte inegală în Europa.
O evaluare integrată a vulnerabilităţii regiunilor europene la schimbările climatice arată că ar putea exista efecte negative asupra coeziunii teritoriale, mai spun experţii europeni.
În ţările din sud consumul de energie va creşte puternic din cauza caniculei, şi chiar şi statele din vest şi din nord vor trebuie să se obişnuiască cu perioade neobişnuite de căldură. În plus, în Europa de Est seceta se va agrava, iar în nordul continentului viscolele vor deveni mai violente. Pe întreg continentul, inundaţiile vor fi din ce în ce mai frecvente, iar zonele litorale se vor confrunta cu creşterea nivelului apelor.
sursa: agerpres.ro