Select your Top Menu from wp menus

„Încălcări nu au fost. Ei vor un astfel de raport!”. Promo-LEX a comunicat despre intimidarea observatorilor

Asociaţia Promo-LEX a prezentat astăzi cel de-al treilea raport de monitorizare a perioadei electorale, dar înainte de aceasta, organizaţia a protestat inedit faţă de reacţiile şi presiunile care au venit ca urmare a primelor două rapoarte.

Ion Manole, directorul Promo-LEX, le-a arătat jurnaliştilor adunaţi la conferinţa de presă, formularul curat al raportului şi a declarat că, aşa cum vor unii concurenţi electorali, încălcări nu au fost înregistrate. “Organele de drept şi oficialităţile susţin că intimidări ale observatorilor nu au avut loc” a ironizat Manole, iar după această, la modul serios, a anunţat că observatorii PromoLEX se plâng ca sunt intimidati de angajaţii poliţiei şi ai serviciului de securitate.

În cel de-al treilea raport, Promo-LEX atrage atenţia că unii concurenţi electorali au continuat să facă agitaţie electorală. În total, au fost înregistrate 120 de evenimente cu tentă electorală – 62% revenindu-le PSRM, 12% – BE ACUM, 11 – PDM şi 9 % – Partidului Sor”. În afară de aceasta, PDM a utilizat de şase ori resursele administrative, iar PSRM – o dată.

Conform datelor Promo-LEX, concurenţii electorali nu au raportat aproximativ 1 milion de lei pe care i-au cheltuit pentru pregătiri către alegeri. Astfel, Partidul Șor nu a raportat despre 620 de mii de lei, PSRM –250 mii lei, PDM – 150 mii lei, Partidul Nostru – 33,6 mii lei, PCRM – 25 mii lei, PL – 10 mii lei, BE ACUM – 2,3 mii lei.

sursa Newsmaker


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/incalcari-nu-au-fost-ei-vor-un-astfel-de-raport-promo-lex-a-comunicat-despre-intimidarea-observatorilor/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19