Select your Top Menu from wp menus

Încă un şef de la Interne cercetat de CNI

După ce în luna iunie Comisia Naţională de Integritate (CNI) a constatat faptul că Vladimir Maiduc, şeful Serviciului securitate internă şi combatere a corupţiei din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), deţine o funcţie publică, tot el fiind şi proprietarul unor firme, i-a venit rândul unui alt şef de la MAI să fie cercetat de Comisie. Recent, CNI a constatat că Vladimir Ţurcan, şeful Direcţiei generale analiză, monitorizare şi evaluarea politicilor de la MAI, administrează câteva afaceri, pe care nu le-a menţionat în declaraţie sa de avere pentru anul 2012. Vladimir Ţurcan afirmă, însă, că actul de constatare emis de CNI conţine nişte aberaţii, care nu fac altceva decât să-l discrediteze.

La 25 iulie curent, CNI a constatat că Vladimir Ţurcan a încălcat regimul juridic al incompatibilităţii funcţiilor, desfăşurând, în paralel cu activitatea de bază de muncă, activităţi de antreprenoriat în calitate de fondator şi administrator al unor companii. Comisia mai menţionează că funcţionarul a încălcat şi regimul declarării veniturilor şi proprietăţii. Potrivit actului de constatare emis de CNI, contrar statutului funcţiei deţinute şi obligaţiilor stabilite prin legislaţie, Vladimir Ţurcan nu a declarat calitatea sa de administrator a SRL ,,Elat-Constructor”, de asociat în cadrul SRL ,,Euro Metal” şi SRL ,,Tevas Grup”, precum şi de fondator al Organizaţiei ,,Împreună pentru Moldova”.

În documentul emis de CNI mai este menţionat faptul că funcţionarul nu a declarat nici venitul obţinut din deţinerea cotei-parţi în capitalul social al societăţilor comerciale SRL ,,Euro Metal” şi SRL ,,Tevas Grup”. ,,În acelaşi context, nu a declarat automobilul de model „Dacia Logan”, conturile bancare curente şi de card deţinute, un bun imobil deţinut în proprietate de feciorul acestuia care se află la întreţinerea sa. Astfel, a admis date false în declaraţiile depuse cu încălcarea termenilor prevăzuţi de legislaţie”, se arată în actul de constatare.

,,În actul de la CNI sunt aberaţii menite să mă discrediteze”

 

Şeful Direcţiei generale analiză, monitorizare şi evaluarea politicilor de la MAI afirmă, însă, că toate faptele incluse în actul CNI sunt nişte aberaţii menite să îl discrediteze. ,,Comisia a dat dovadă de incorectitudine în procesul de examinare a declaraţiei mele. Casa pomenită în act este a feciorului meu care acum are 23 de ani, iar din acea locuinţă eu am plecat cu 17 ani în urmă. Cum puteam să o specific în declaraţie, dacă locuinţa nu este a mea?”, întreabă Vladimir Ţurcan. Funcţionarul susţine că nu a declarat venitul obţinut de la societăţile comerciale SRL ,,Euro Metal” şi SRL ,,Tevas Grup”, deoarece pe parcursul anului 2012 aceste firme nu şi-au desfăşurat activitatea.

 

Prejudiciul material va fi donat unei case de bătrâni sau de copii

Vladimir Ţurcan ameninţă CNI că o va acţiona în judecată pentru defăimare. ,,Neapărat voi merge în instanţă şi, dacă ştiu că am dreptate, cu siguranţă voi câştiga procesul. Voi cere despăgubiri materiale de la Comisie, iar prejudiciul pe care-l voi primi îl voi dona unei case de bătrâni sau de copii. După modul cum activează acum Comisia, ea trebuie să se numească Comisia Naţională de Dezintegritate”, spune supărat Vladimir Ţurcan.

Nu declară niciun imobil

Menţionăm că, potrivit declaraţiei de venituri şi proprietate pentru anul 2012, Vladimir Ţurcan a obţinut în această perioadă circa 183 de mii de lei, salariul de bază constituind 103 mii de lei, restul banilor fiind declaraţi la capitolul venituri obţinute din alte surse legale precum pensii, burse sau indemnizaţii. Vladimir Ţurcan nu declară niciun bun imobil, în schimb notează că este posesorul unui autoturism de modelul „Toyota”, fabricat în anul 2006 şi cumpărat în 2007. Maşina valorează, potrivit declaraţiei, 455 de mii de lei.
Declaraţia de avere pentru anul 2012 a fost completată de Vladimir Ţurcan la începutul lunii aprilie curent, în timp ce cadrul legislativ prevede ca acest document să fie completat de către persoanele cu funcţii de răspundere până la 31 martie.

sursa: moldovacurata.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/inca-un-sef-de-la-interne-cercetat-de-cni/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19