Select your Top Menu from wp menus

Încă un masterat inventat în biografia lui Victor Ponta

Victor Ponta a fost implicat recent în două scandaluri legate de cariera sa universitară: el a fost acuzat că şi-ar fi plagiat lucrarea de doctorat, dar şi că a trecut în CV absolvirea unui master în Italia, master pe care, de fapt, nu l-a făcut. Pe lista nelămuririlor care pun sub semnul întrebării cariera universitară a primului ministru al României se adaugă o scurtă prezentare publicată în „Who’s Who România”, ediţia din 2011, unde se precizează nu doar că el ar fi făcut un masterat în Catania, Italia, dar şi că ar avea un „Master în ideologii politice Oxford – Exeter College”, diplomă obţinută în anul 2004.

În cazul masteratului din Catania, ziarul „Adevărul” a dovedit deja că, în fapt, era vorba despre un curs de perfecţionare. Acum este pus sub semnul întrebării şi pretinsul masterat de la prestigioasa universitate britanică, din moment ce diploma nu este menţionată nici în CV-ul demnitarului.

Universitatea Oxford nu recunoaşte masterul
De remarcat însă că, în prezentarea de pe site-ul Guvernului, Victor Ponta afirmă că, în perioada iulie-august 2004, a luat parte la „Summer Programme in History, Politics and Society”, în cadrul Exeter College, la Universitatea din Oxford, Marea Britanie. Mai mulţi reprezentanţi ai acestei instituţii de învăţământ ne-au confirmat că Victor Ponta a urmat aici doar nişte cursuri ale unei şcoli de vară. Aceleaşi cadre didactice au precizat, în exclusivitate pentru ziarul „Adevărul”, că aceste cursuri nu sunt de masterat, aşa cum se arăta în „Who’s Who”. „Domnul Ponta a luat parte doar la o şcoală de vară organizată de Universitatea Oxford şi ţinută în Exeter College.

Ediţia românească a enciclopediei „Who’s Who“ arată că prim-ministrul României ar avea, din 2004, un master la Oxford. Reprezentanţii universităţii britanice spun că Victor Ponta a urmat doar un curs de vară.

De asemenea, domnul Ponta nu a fost niciodată student într-un program de lungă durată la Exeter College”, a declarat Frances Cairncross, rector al Exeter College, Marea Britanie. Pentru clarificarea situaţiei, a fost nevoie şi de un punct vedere al reprezentanţilor Universităţii Oxford, deoarece Exeter College aparţine de această instituţie. Replica acestora a fost, însă, la fel de categorică. „Vă putem confirma că Victor Ponta nu a obţinut o diplomă de masterat de la Universitatea Oxford”, a declarat Gaelle Jolly, Assistant Information Officer din cadrul departamentului de informare „Press & Information Office” al Universităţii Oxford.

Conform reprezentanţilor Universităţii Oxford, taxa pentru şcoala de vară în 2004 era de aproximativ 1.830 de lire. „Persoanele care au urmat acel curs de vară au primit şi un certificat”, a explicat Gaelle Jolly, Assistant Information Office în cadrul Universităţii Oxford.

Încă o confirmare privind diferenţa dintre o banală şcoală de vară şi un masterat a venit şi din partea unui profesor al Universităţii Oxford. „Nu este vorba de o diplomă de masterat, în cazul în care aceasta a fost obţinută la o şcoală de vară. Dacă domnul Ponta are o diplomă de masterat, ar trebui să poată să dovedească asta printr-un certificat. Dacă nu poate face asta, atunci cel mai probabil nu deţine o astfel de diplomă. Reprezentanţii Colegiului Exeter sunt singurii care pot confirma asta şi, după câte înţeleg, v-au confirmat deja că nu a făcut un masterat acolo”, a explicat şi Marc Stears, profesor de Teorie politică în cadrul Universităţii Oxford.

sursa: adevarul.ro


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/inca-un-masterat-inventat-in-biografia-lui-victor-ponta/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19