Categories: SocialȘtiri

Încă  un grup de DEPUTAŢI din primul Parlament NU vor asista la evenimentele OFICIAL  organizate de Ziua Inpendenţei

Mai mulţi deputaţi din primul Parlament al Republicii Moldova, reprezentaţi de Anatol Plugaru şi Alexandru Arseni, au anunţat că nu vor asista la evenimentele organizate în centrul capitalei cu ocazia celor 25 de ani de la proclamarea independenţei. 

Într-o conferinţă de presă la IPN, foştii deputaţi au menţionat că nu au niciun prilej de bucurie de Ziua Independenţei pentru că ţara nu s-a dezvoltat aşa cum şi-a dorit poporul în anul 1991.

„Noi am format această republică, noi am semnat Declaraţia, noi am pus bazele legislaţiei şi ceea ce vedem astăzi este cu totul altceva decât ceea ce am pornit noi să facem”, a notat fostul deputat, Anatol Plugaru. Semnatarul Declaraţiei de Independenţă a afirmat că a serba Ziua Independenţei înseamnă a susţine actuala conducere care organizează evenimentul cu mult fast. „Noi la această nuntă cu mortul pe laiţă nu vrem şi nu putem să participăm”, a afirmat Anatol Plugaru, menţionând că foştii deputaţi nu pot să-şi permită să stea alături de conducerea actuală a statului.

Potrivit deputatului primului Parlament, la această aniversare ar fi trebuit să fie organizată o manifestare restrânsă pentru că şi aşa Moldova nu are bani. În plus, Anatol Plugaru a remarcat că la eveniment nu au fost invitaţi combatanţii războiului de la Nistru, deşi ei au apărat independenţa, statalitatea şi integritatea teritorială a ţării.

Un alt deputat în primul Parlament, Alexandru Arseni,  a menţionat că de Ziua Independenţei se va întâlni cu foştii colegi, vor depune flori la monumentul Ştefan cel Mare şi Sfânt în memoria istoriei şi pentru oamenii care au căzut pentru independenţa Republicii Moldova. Ulterior, se vor retrage pentru discuţii despre situaţia creată în ţară.

Mai devreme, un alt grup de foşti deputaţi ai primului Parlament au susţinut o conferinţă de presă în care au declarat, la fel, că nu vor asista la evenimentele dedicate Zilei Independenţei. Anatol Plugaru şi Alexandru Arseni au explicat că primii fac parte dintr-o formaţiune politică, de aceea şi-au anunţat poziţia separat, deşi împărtăşesc aceeaşi idee. 

Vezi si Un grup de votanţi ai Declaraţiei de Independenţă nu se va implica în acţiunile din 27 august

Sursa: ipn.md

RadioOrhei

Recent Posts

Președintele Cehiei: ocuparea temporară de către Rusia a unei părți a teritoriului ucrainean poate fi prețul supraviețuirii Ucrainei ca stat suveran

Ocuparea temporară rusească a unei părți din teritoriul ucrainean ar putea fi prețul supraviețuirii Ucrainei…

18 ore ago

Comunicat DSE mun. Orhei: pompierii au lichidat un incendiu care a cuprins un depozit de rachete antigrindină evitând deflagrația lor

Cca 20 intervenții au efectuat pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești în…

21 de ore ago

Executivul UE a analizat textele Pfizergate ale lui von der Leyen – apoi le-a lăsat să dispară

Documentul aruncă o nouă lumină asupra controverselor legate de un acord de miliarde pentru obținerea…

3 zile ago

Clasamentul instituțiilor de învățământ din raionul Orhei la promovarea BAC-ului în acest an

Niciun liceu din raionul Orhei nu a reușit să obțină rata de promovare de 100%…

3 zile ago

Declarație oficială a Comisiei Electorale Centrale privind apariția unor materiale deepfake ce vizează instituția și conducerea sa

Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova (CEC) își exprimă repetat îngrijorarea profundă în legătură cu difuzarea recentă…

5 zile ago