Un comunicat al Partidului Șor anunță că astăzi vicepreşedinta formațiunii , Marina Tauber şi avocaţii Iulian Balan şi Denis Ulanov, efectuează o vizită oficială la Bruxelles şi Strasbourg, pentru a participa la dezbateri şi audieri cu privire la problema încălcării drepturilor civile şi aspecte legate de cazul primarului de Orhei, Ilan Șor.
În cadrul vizitei, reprezentanţii lui Ilan Şor vor avea o serie de întrevederi de lucru cu participarea mai multor deputaţi europeni şi diverse grupuri politice, precum şi reprezentanţi ai mass-media, experţi şi factori de decizie ai forţelor politice europene mai anunță comunicatul în care se găsește anexată o invitație a deputatului din Senatul Italian, Sergio Divina care este și membru din partea Italiei la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.
Media internaționale scriu că acest deputat italian este un adept al anexării de către Rusia a peninsulei Crimeea, de la Ucraina . Divina s-a pronunțat în trecut pentru ridicarea sancțiunilor contra Rusiei, iar în aprilie curent, a vizitat Crimeea. Acesta a participat la Forumul Economic de la Ialta, în cadrul căruia a declarat că Liga Nordului, formațiune din care face parte, va lupta pentru ca anexarea Crimeii să fie recunoscută la nivel internațional.
Amintim că anexarea Crimeii, a fost condamnată de comunitatea internațională, iar Uniunea Europeană și SUA au introdus sancțiuni contra Rusiei, pentru ocupația militară a peninsulei.
La începutul lunii iunie, Marina Tauber și avocații primarului de Orhei, au mai avut o vizită la Paralementul European, în cadrul căreia au avut întrevederi cu câțiva europaralamentari, originari din Italia, care s-au pronunțat în susținerea lui Ilan Șor. Aceștia, la fel, se numără printre susținătorii Rusiei, iar unii au vizitat regiunile separatist ucrainene.
Vezi și: Cine sunt cei patru europarlamentari care i-au promis lui Ilan Șor ”spirijin necondiţionat”?