Select your Top Menu from wp menus

Încă un deputat cu incompatibilitate constatată

Autoritatea Națională de Integritate a emis act de constatare a încălcării regimului juridic al incompatibilităților de către un deputat din Parlamentul Republicii Moldova.

Conform actului de constatare, subiectul a devenit administrator în cadrul unei firme în anul 2013. Din  2014, acesta este deputat în Parlamentul Republicii Moldova, iar pe durata celor două mandate de legiuitor, subiectul nu a renunțat la calitatea sa de administrator al firmei. În cadrul controlului, s-a constatat că, deputatul și-a continuat exercitarea atribuțiilor de administrator, și-a pus semnătura pe mai multe facturi fiscale și alte documente interne din cadrul firmei, asigurând în acest mod funcționalitatea acesteia.

Totuși, din informațiile acumulate, inspectorul nu a reușit să probeze dacă deputatul a fost remunerat pentru activitatea sa de administrator al firmei. Însă, inspectorul a punctat în decizia sa că, nu este relevant speței, lipsa sau prezența unui salariu, pentru a demonstra deținerea unei funcții remunerate, deoarece important este de a stabili dacă persoana desfășoară o activitate care presupune o recompensă și care, generează o situație de incompatibilitate. În cazul dat, deputatul nu și-a soluționat starea de incompatibilitate în termenul stabilit de lege, fie prin demisionarea din funcția de deputat sau renunțarea la calitatea de administrator.

Dacă actul emis de ANI va rămâne definitiv,inspectorul de integritate va sesiza Parlamentul Republicii Moldova pentru a iniția procedura de încetare a mandatului de deputat. Totodată, acesta riscă să nu mai dețină o funcție publică sau de demnitate publică, inclusiv mandatul de deputat timp de 3 ani, urmând să fie înscris în Registrul Interdicțiilor al ANI.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/inca-un-deputat-cu-incompatibilitate-constatata/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19