Guvernul României a aprobat lista grădiniţelor din Republica Moldova care vor beneficia de sprijin financiar pentru reparaţii. Printre acestea se numără şi trei grădiniţe din raionul Orhei. Cele mai voluminoase lucrări sunt preconizate la grădiniţa din satul Tabăra, comuna Vatici, unde vor fi deschise două grupe noi, iar România va finanţa reparaţia cu o sumă de peste 88300 de euro. Câte 4415 euro vor primi grădiniţele din Morozeni şi Breanova, pentru asigurarea unor condiţii optime de funcţionare.
În total Guvernul României a alocat pentru grădiniţele din Republica Moldova 3 milioane de euro.
În 2015 din suma de cca 20 de milioane de euro, oferită de România pentru reparaţia grădiniţelor, peste 1 milion de euro a fost primit pentru reparaţia grădiniţelor din oraşul şi raionul Orhei.
În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…
Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…
Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…
Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…
Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…
EXTERN UNICEF: Aproape 2.000 de copii au fost uciși sau răniți de la începutul războiului…