Încă trei pretendenţi la funcţia de preşedinte au fost înregistraţi în cursa electorală de către Comisia Electorală Centrală. Aceştia sunt Dumitru Ciubaşenco, candidatul desemnat de Partidul Politic „Partidul Nostru”, Maia Sandu, desemnată de Partidul Acţiune şi Solidaritate, şi Igor Dodon, candidatul Partidului Socialiştilor. Până acum au mai fost înregistraţi alţi cinci candidaţi, cu cei de azi fiind opt, transmite IPN.
Peste 1700 de semnături prezentate de grupul de iniţiativă al lui Dumitru Ciubaşenco au fost declarate nule, dar peste 23 de mii au fost declarate valabile şi s-a stabilit că se întrunesc condiţiile legale întru înregistrarea candidatului. Simbolul care va fi înscris în dreptul lui Dumitru Ciubaşenco în buletinul electoral este un pătrat alb în care se conţine numele „Renato Usatîi”.
În susţinerea Maiei Sandu au fost prezentate peste 24 de mii de semnături, peste două mii dintre acestea au fost declarate nule. Simbolul Maiei Sandu este un pătrat în care se conţine cuvântul „pas” între slash-uri. (/pas/)
Întru susţinerea candidatului PSRM, Igor Dodon, au fost prezentate aproape 25 de mii de semnături, iar peste 1600 de semnături au fost declarate nevalabile. Simbolul candidatului socialiştilor este o stea cu cinci raze, bicoloră.
Astăzi, 29 septembrie, este ultima zi când pretendenţii la calitatea de candidat pot prezenta listele de subscripţie cu semnăturile colectate. Minimul solicitat este de 15 mii de semnături valabile. Tot astăzi este şi ultima zi când alegătorii îşi pot declara locul de şedere pentru a putea vota în altă localitate decât îşi au viza de reşedinţă.