Select your Top Menu from wp menus

Încă doi deputaţi PLDM anunţă că nu vor vota pentru Vlad Plahotniuc la funcţia de premier

Majoritatea parlamentară continuă să se destrame. Deputaţii liberal-democraţi, Mihaela Spătaru şi Gheorghe Mocanu, declară că nu vor vota pentru prim-vicepreşedintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, la funcţia de prim-ministru. Acum câteva ore, încă doi liberal-democraţi, din cei şapte, care s-au alăturat majorităţii parlamentare, au spus că nu votează pentru candidatul propus de democraţi, transmite IPN.

Într-o declaraţie semnată de Gheorghe Mocanu şi de Mihaela Spătaru se menţionează că Republica Moldova trebuie sa aibă un guvern pro-european care să implementeze Agenda de Asociere la Uniunea Europeană deoarece aceasta ar fi permis evitarea alegerilor anticipate şi riscul venirii la guvernare a forţelor străine intereselor cetăţenilor care îşi doresc schimbarea vectorului de dezvoltare a ţării.

„Convingerea noastră privind necesitatea formării unui guvern este rezultatul numeroaselor consultări, inclusiv cu cei mai importanţi parteneri externi care sprijină integrarea europeană a Republicii Moldova. Totuşi ultimele acţiuni de pe scena politică şi insistenţa membrilor coaliţiei pe o singură candidatură destabilizează societatea. Politicienii nu pot acţiona împotriva voinţei oamenilor. În acest context, declarăm că nu vom vota actualul candidat la funcţia de prim-ministru”, scriu politicienii.

De asemenea, cei doi menţionează că nu sunt şantajabili şi nu au alte angajamente care le-ar influenţa deciziile. „Suntem liberi să acţionăm după propria conştiinţă. Le mulţumim persoanelor care au fost alături de noi în această perioadă. Suntem convinşi că timpul va arăta justeţea şi raţiunea tuturor deciziilor luate”, se încheie declaraţia.

Anterior, şapte deputaţi liberal-democraţi au anunţat că vor susţine un premier înaintat de Partidul Democrat şi s-au alăturat majorităţii parlamentare formată de democraţi, liberali şi foştii comunişti. Din majoritatea declarată de 56 de deputaţi şi-au anunţat retragerea deja patru parlamentari.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/inca-doi-deputati-pldm-anunta-ca-nu-vor-vota-pentru-vlad-plahotniuc-la-functia-de-premier/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19