Categories: PoliticȘtiri

Încă 30 de zile de arest pentru ex-premierul Vlad Filat

Instanţa de judecată a decis marţi, 29 martie, prelungirea măsurii preventive de arest pe numele fostului premier Vlad Filat cu încă 30 de zile. Apărarea acestuia califică încheierea judecătorească drept nefondată, pentru că acuzarea nu ar fi adus argumente noi, şi afirmă că va contesta decizia. Totodată, în şedinţa de astăzi, când au fost audiaţi mai mulţi martori ai acuzării, avocaţii lui Vlad Filat au depus o cerere de recuzare a procurorului pe caz, Adriana Beţişor, însă instanţa a refuzat demersul, transmite IPN.

Adriana Beţişor a declarat că în procesul de astăzi au fost audiaţi trei martori ai acuzării, care au confirmat toate circumstanţele ce ţin de obiectul învinuirii. „Unii dintre ei au declarat despre aprovizionarea unor carduri bancare pe care le-a primit inculpatul ca obiect al remuneraţii ilicite, nemijlocit aprovizionate cu banii din Banca de Economii”, a precizat procurorul.

Într-o altă ordine de idei, Adriana Beţişor a spus că la baza cererii de prelungire a mandatului de arest preventiv se află inclusiv şi mesajele postate pe pagina lui Vlad Filat de pe o reţea de socializare. În opinia sa, acestea intimidează martorii din dosar, iar în prezent se stabileşte cine le-a postat. Procurorul s-a referit şi la unele scrisori care ar fi fost expediate din penitenciar în mod clandestin de către inculpat unor martori din dosar. Potrivit Adrianei Beţişor, scrisorile conţineau indicaţii referitoare la unele acţiuni pe care avocaţii trebuiau să le facă în interesul companiei „Caravita”.

La rândul său, avocatul fostului premier, Igor Popa, consideră că mesajele plasate pe reţeaua de socializare nu pot influenţa în nici într-un fel martorii. Apărarea a negat faptul că Vlad Filat ar fi expediat din penitenciar scrisori prin intermediul avocaţilor.

Igor Popa a declarat presei că martorii audiaţi astăzi sunt angajaţi şi parteneri de afaceri ai primarului de Orhei, omul de afaceri Ilan Şor, şi că nu sunt credibili. Totodată, avocatul a precizat că unul dintre martorii acuzării ar fi depus mărturii diferite decât cele din faza de urmărire penală. Potrivit lui, astăzi instanţa de judecată a respins o altă cerere pentru ca şedinţele de judecată să fie publice. O nouă şedinţă de judecată în cazul fostului premier Vlad Filat este programată pentru miercuri, 30 martie, la ora 10.30.

Vlad Filat a fost lipsit de imunitate parlamentară şi reţinut pe 15 octombrie 2015. Fostul premier este învinuit de trafic de influenţă şi corupere pasivă şi riscă de la 7 până la 15 ani de închisoare, cu privarea dreptului de a deţine anumite funcţii publice. Vlad Filat pledează nevinovat.

RadioOrhei

Recent Posts

Declarație oficială a Comisiei Electorale Centrale privind apariția unor materiale deepfake ce vizează instituția și conducerea sa

Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova (CEC) își exprimă repetat îngrijorarea profundă în legătură cu difuzarea recentă…

o zi ago

Experții FAO vor anunța ministerul Agriculturii dacă moldovenii pot să mănânce insecte

Lista de alimente noi permisive pentru consumatorii moldoveni, viermele galben de făină, larvele gândacului de…

2 zile ago

Imagini cu oameni care țin în mână bani lângă sediul din Orhei al unui partid de opoziție au fost publicate de poliție

Pe canalul de telegram al Poliției Republicii Moldova a fost publicat un filmuleț în care…

2 zile ago

Unde se va deconecta curentul electric mâine și poimâine la Orhei

Miercuri și Joi în raionul Orhei sunt planificate deconectări ale curentului electric în legătură cu…

3 zile ago