Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a dispus prelungirea mandatului de arest la domiciliu pe numele lui Alexandr Stoianoglo, cu 30 de zile, notează Noi.md. Decizia a fost luată cu puțin timp în urma, după o ședință de judecată cu ușile închise, ce a durat mai bine de cinci ore. Alexandr Stoianoglo a declarat că va ataca în instanța superioară decizia de astăzi. El a precizat că instanța de judecată a devenit ostatica așa-numitei reforme din sistemul justiției. „Îmi pare rău că instanța a adoptat așa o decizie. Bătaia de joc în privința mea personală va continua și, îmi pare rău, că Guvernul nu a făcut nicio concluzie chiar după vizita în R.Moldova a reprezentanților Parlamentului European și ai Comisiei de la Veneția. Vom ataca decizia respectivă. Cu regret, instanța de judecată a devenit ostatica așa-numitei reforme din sistemul justiției”, a declarat Stoianoglo în urma pronunțării hotărîrii. Menționăm că Alexandr Stoianoglo a fost reținut pe 5 octombrie curent, în urma unei sesizări depuse la Consiliului Superior al Procurorilor de către deputatul PAS Lilian Carp. Dosarul lui Stoianoglo include patru capete de acuzare – abuz în serviciu, exces de putere și depășirea atribuțiilor de serviciu, coruperea pasivă și darea de declarații mincinoase în fața unui organ competent.
sursa: noi.md