Select your Top Menu from wp menus

Încă 2 poliţişti au fost deferiţi justiţiei în legătură cu evenimentele din aprilie 2009

Secţia combatere tortură a Procuraturii Generale a finalizat şi expediat în instanţa de judecată încă o cauză penală de învinuire a doi poliţişti de comiterea torturii.

Radio Orhei relatează cu referire la serviciul de presă al Procuraturii Generale că din probele acumulate de procurori rezultă că pe 8 aprilie 2009, doi poliţişti, unul de la Comisariatul sectorului Ciocana, iar celălalt de la Buiucani, în incinta Comisariatului de poliţie din sectorul Buiucani, îl audiau pe un tînăr care ar fi fost bănuit de sustragerea bunurilor din sediul Parlamentului Republicii Moldova. Pentru a-l determina să-şi recunoască vina în comiterea infracţiunii încriminate, tînărul a fost maltratat.

Până în prezent procurorii, pe cauzele legate de evenimentele din aprilie 2009, în care au exercitat urmărirea penală, au solicitat şi ca urmare au fost suspendaţi provizoriu din funcţie 14 colaboratori ai MAI, iar la moment această măsură procesuală de constrângere a rămas a fi aplicată în privinţa a 9 inculpaţi, deoarece la contestarea aplicării acesteia instanţele de judecată au satisfăcut plîngerile a 5 învinuiţi.

În rezultatul examinării acestor categorii de infracţiuni, instanţele de judecată: au condamnat 14 poliţişti, au achitat 20 poliţişti,în privinţa unui poliţist – procesul penal a fost încetat cu tragerea la răspundere contravenţională.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/inca-2-politisti-au-fost-deferiti-justitiei-in-legatura-cu-evenimentele-din-aprilie-2009/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19