Potrivit Ministerului de Interne, cei doi au fost încătușați după ce au săvârșit o tâlhărie în satul Măgdăcești, raionul Criuleni.
După câteva ore, suspecții au fost prinși acasă la tatăl vitreg al unuia dintre ei. Cei doi, în vârstă de 19 şi 24 ani, s-au întors în penitenciarul nr.18 din Brănești, iar pe lângă pedepsele pe care le aveau de ispășit, riscă până la 20 de ani de închisoare pentru tâlhărie și evadare.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…