Select your Top Menu from wp menus

În ultimele 24 de ore, au fost internate 3 persoane suspecte de infecție cu coronavirus, iar pe parcursul zilei vor fi prezentate rezultatele

În cadrul ședinței  Punctului Focal pentru prevenirea și controlul infecției privind Coronavirusul de tip nou, au fost discutate măsurile care urmează a fi implementate pentru prevenirea și controlul infecției cu COVID-19.

Starea  de sănătate  a pacientei infectate cu COVID-19, este stabilă, se află în secția de terapie intensivă a Spitalului Clinic Republican, în boxă special izolată, cu sistem de ventilare individualizat. Tot personalul medical este dotat cu echipament de protecție individuală.

Pasagerii de pe cursa Wizzair, W6 3796, Milano-Chișinău, sunt monitorizate de către autorități. S-au identificat 14 persoane care au completat cu date eronate fișele epidemiologice și pe parcursul zilei se va lucra în comun cu Ministerul Afacerilor Interne, pentru a identifica aceste persoane. Cu privire la cetățenii Ucrainei de pe această cursă, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene au fost informate autoritățile din Ucraina.

Referitor la cele trei persoane declarate ieri, 8 martie, suspecte, rezultatele sunt negative la prezența Coronavirusului de tip nou.  În ultimele 24 de ore, au fost  internate 3 persoane  suspecte, iar pe parcursul zilei vor fi prezentate rezultatele.  

Instituțiile strategice pentru internarea persoanelor suspecte și infectate cu COVID-19, sunt Spitalul Clinic de Boli Infecțioase  “Toma  Ciorbă”, Spitalul Clinic municipal de Boli Contagioase pentru Copii, iar în cazurile grave sunt  Spitalul Clinic Republican și Institutul Mamei și Copilului pentru copii. De asemenea, au fost desemnate alte instituții spitalicești de rezervă, precum Spitalul Clinic al MSMPS și Maternitatea Nr. 2 pentru gravide.

La momentul actual în teritoriu, au fost transmise peste 10 mii de fișe epidemiologice. Sub monitorizarea medicilor de familie se află peste 5 mii de persoane.  Concediu medical a fost acordat până la moment pentru 50 de persoane, care sunt încadrate în câmpul muncii.

În total, în ultimele 24 ore,  pe teritoriu țării au intrat 22 444 persoane, dintre care 401 persoane sunt revenite din Italia.

Pe parcursul săptămânii curente, OMS va efectua o vizită la Laboratorul Epidemiologic al Agenției Naționale Sănătate publică pentru a consolida capacitățile personalului suplimentar dar și pentru evalua care este starea de lucru.

Pentru prevenirea răspândirii infecției prin Coronavirus de tip nou, MSMPS îndeamnă persoanele care revin din zonele cu izbucniri în focare de COVID-19, să respecte următoarele reguli:

Persoanele care nu prezintă simptome asociate cu infecția Coronavirus de tip nou, revenite din regiunile cu izbucniri în focare de COVID-19, sau care au avut contact cu o persoană bolnavă de COVID-19, trebuie să se autoizoleze la domiciliu și să contacteze imediat medicul de familie, pentru a fi supravegheate la domiciliu pentru 14 zile. La necesitate, medicul de familie va elibera certificatul medical pentru a fi prezentat la locul de muncă, sau la studii. Persoanele se vor supune zilnic termometriei și evaluării la simptomele unei infecții respiratorii acute.

Persoanele cu simptome ale infecției respiratorii acute, revenite din regiunile cu izbucniri în focare de Coronavirus de tip nou, sau care au fost în contact cu o persoană bolnavă de COVID-19, sunt apreciate ca ,,persoane suspecte la infecția COVID-19” și

– Sunt izolate de celelalte persoane

– Este solicitat serviciul 112 pentru transportarea acestora în cadrul instituției specializate spitalicești;

– Este prelevată proba pentru COVID-19;

– Sunt izolate în condițiile spitalului specializat pînă la precizarea diagnosticului.

Toate persoanele carerevin din regiunile cu izbucniri în focare de Coronavirus de tip nou,  trebuie să completeze, la zona de trecere a frontierei, fișele epidemiologice, cu indicarea corectă a datelor personale și a regiunii geografice din care revin. Fișele se transmit către echipele medicilor de familie din teritoriu pentru asigurarea supravegherii la domiciliu a persoanelor, timp de 14 zile.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/in-ultimele-24-de-ore-au-fost-internate-3-persoane-suspecte-de-infectie-cu-coronavirus-iar-pe-parcursul-zilei-vor-fi-prezentate-rezultatele/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19