Categories: SocialȘtiri

În sudul republicii se consolidează digurile din cauza pericolului revărsării Nistrului

În sudul republicii se consolidează digurile din cauza pericolului revărsării Nistrului . Potrivit unui comunicat al DSE ieri, au fost efectuate lucrări de consolidare a unui dig, în satul Răscăieţi, Ştefan Vodă, pe o lungime de 15 metri, unde au fost folosiţi aproximativ 500 de saci. Lucrările au fost efectuate de către administraţia publică locală. Între satele Tudora şi Palanca, au fost efectuate lucrări de consolidare a unui dig de protecţie din lut, cu lungimea de 120 metri şi înălţimea de 0,5 metri. Aici lucrările au fost efectuate de către Agenţia „Apele Moldovei”. Aceste acţiuni, au fost monitorizate de către reprezentanţii Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale.
Potrivit sursei citate continuă să funcţioneze cele cinci posturi de observare pe rîurile Nistru şi Prut, amplasate în raza Vadul lui Vodă- Anenii Noi- Bender; Căuşeni- Ştefan- Vodă; Cahul- Cantemir; Ungheni- Nisporeni şi Costeşti. Aici angajaţii Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale vor asigura supravegherea şi coordonarea eficientă a situaţiei privind nivelul apei pe ambele rîuri.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago