Select your Top Menu from wp menus

În satul Tocuz, raionul Căușeni, a fost inaugurat un post de pompieri

Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al MAI a inaugurat un nou post de salvatori și pompieri în localitatea Tocuz, raionul Căușeni. Stația de pompieri va deservi atît localitatea dată, dar și celelalte din vecinătate, toți locuitorii acestor sate fiind astfel în siguranță. Inițiativa Serviciului Situații Excepționale a fost salutată și de autoritățile publice locale, care au depus eforturi pentru susținerea și funcționarea acestui post, în care vor activa pompieri civili. Postul de salvatori din satul Tocuz va interveni la stingerea incendiilor, salvarea viților omenești, dar și la lichidarea altor situații excepționale. Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale instruiește pompierii pentru activitatea ulterioară, iar ca intevenția să fie posibilă, oferă în gestiunea stației o autospecială de intervenție. Crearea noilor posturi civile de pompieri este posibilă datorită Programului de consolidare a Serviciului salvatori și pompieri în localitățile rurale. Scopul acestora este reducerea timpului de răspuns la intervenții și salvarea vieților omenești. Conform programului, în țară vor fi deschise peste 100 posturi de pompieri, iar salvatorii civili vor micșora timpul de răspuns în localitățile îndepărate de subdiviziunile profesionale. Începînd cu anul 2011 Serviciul Situații Excepționale a reușit să lanseze 33 posturi de salvatori în localitățile sătești.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/in-satul-tocuz-raionul-causeni-a-fost-inaugurat-un-post-de-pompieri/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19