Select your Top Menu from wp menus

În Republica Moldova va crește numărul ministerelor

Numărul ministerelor va crește cu unul în Republica Moldova. Asta după ce Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene se va separa în Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul pentru Afaceri Europene.
Vicepreședintele Parlamentului Mihail Popșoi va prelua de săptămâna viitoare portofoliul afacerilor externe, iar Cristina Gherasimov va gestiona portofoliul de integrare europeană. Anunțul a fost făcut astăzi la începutul ședinței de Guvern de către premierul Dorin Recean, după ce în dimineața zilei, vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene a anunțat că își depune mandatul, potrivit MOLDPRES.