Categories: RegiuneSocialȘtiri

În R.Moldova sunt comemorate victimele deportărilor staliniste

Astăzi se împlinesc 67 de ani de la cel de-al doilea val de deportări sovietice, iar în toată ţara vor fi coborâte în bernă drapelele de stat. Atunci sovieticii au deportat 11293 de familii – 35796 de persoane,Din cele 64 de localităţi ale raionului Orhei au fost deportaţi peste 3200 de oameni. În total sovieticii au ridicat de la baştină cel puţin peste 35 de mii de oameni.În oraşul Orhei, către 6 iulie 2009, la cea de-a 60 aniversare de la valul masiv al deportărilor din 1949, a fost dezvelit un Monument consacrat victimelor represiunilor politice.

De asemenea, astăzi, la ora 10:00, vor fi comemoratţi acei care au trecut prin calvarul deportărilor prin păstrarea unui moment de reculegere şi se vor organiza depuneri de flori la monumentele ridicate în memoria victimelor stalinismului.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago