În R. Moldova a ajuns primul lot de echipamente medicale, oferit de UE și OMS, în valoare de peste 2,8 mln euro

În Republica Moldova a ajuns primul lot de echipamente medicale oferit de Uniunea Europeană și Organizația Mondială a Sănătății, necesare în lupta cu pandemia COVID-19. La eveniment a participat premierul Ion Chicu, alături de ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu; șeful Delegației UE, Peter Michalko; coordonatorul rezident al ONU în Moldova, Simon Springett și alți oficiali, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Suportul oferit include cca 1,5 milioane de echipamente de protecție individuală: măști medicale, respiratoare, ochelari și halate de protecție, în valoare totală de peste 2,8 milioane euro. Acesta este primul lot din asistența umanitară de 30,5 mln euro, oferită de UE pentru țările Parteneriatului Estic. 

Prim-ministrul a mulțumit structurilor Uniunii Europene și OMS pentru ajutorul important oferit țării noastre, în special, în aceste perioade dificile: „Suportul ajuns în Moldova ne va permite să sporim securitatea și siguranța personalului medical, implicat în tratarea pacienților cu COVID-19. Sprijinul generos oferit de UE și OMS țărilor din Parteneriatul Estic e o dovadă suplimentară a creării unui front comun la nivel regional și global. Ajutorul pe care-l primim astăzi se înscrie în măsurile complexe pe care Guvernul, asistat de partenerii de dezvoltare, le întreprinde pentru combaterea răspândirii COVID-19”. 

Șeful Guvernului a exprimat gratitudine inclusiv pentru decizia UE de a debursa tranșa doua a asistenței macrofinanciare, precizând că aceasta reprezintă o apreciere a eforturilor țării noastre de a îndeplini condiționalitățile asumate. 

Republica Moldova urmează sa recepționeze al doilea lot de echipamente care va include mai multe dispozitive de laborator și va permite extinderea capacităților de testare a pacienților, instruirea personalului medical în depistarea și tratarea pacienților, asigurarea pacienților cu medicamente și echipament medical. 

Notă: Uniunea Europeană, împreună cu Biroul Regional al OMS pentru Europa, au lansat un proiect comun – „Solidari pentru Sănătate”, pentru cele 6 state ale Parteneriatului Estic, inclusiv Republica Moldova. Pe parcursul a 2 ani, țările vor beneficia de un suport cumulativ de 30,5 milioane euro, destinat prevenirii, detectării și acțiunilor de răspuns la pandemia COVID-19, precum și consolidării capacităților țărilor PaE de a reacționa la situațiile de urgență în sănătate publică. 

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago