Select your Top Menu from wp menus

În peste 50 de instituții de învățământ din raionul Orhei astăzi va răsuna primul sunet

În cele cca 50 de instituții de învățământ din raionul Orhei astăzi vor fi deschise ușile pentru a da startul unui nou an de studiu. În acest an de învățământ în raionul Orhei vor activa doar 5 licee, dintre care 4 în oraș, comparativ cu 7 instituții de acest nivel care au existat pe parcursul anilor 2015-2016, după ce liceele din Biești și Susleni au fost reorganizate în gimnazii. De vină este numărul tot mai scăzut al elevilor. Înainte de începere noului an de studii în instituțiile de învățământ din raion era înregistrat și un deficit de peste 70 de cadre didactice, iar șefa Direcției Educație, Silvia Mustovici, explica în conferința pedagogilor de la sfârșitul lunii august că de vină sunt salariul mic, lipsa spaţiului locativ  şi faptul că tinerii profesori nu sunt motivaţi nici de îndemnizaţiile unice care le sunt alocate.Festivitatea primului sunet va dura anul acesta nu mai mult de 45 de minute, iar după încheierea careului , elevii, însoţiţi de diriginţi, vor merge în clase. În contextul marcării a 25 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova, prima oră a anului şcolar 2016-2017 va avea genericul „Republica Moldova – un sfert de veac”. În anul şcolar 2016-2017 numărul de elevi încadraţi la studii în şcoli primare, gimnazii şi liceele din republică va constitui circa 340 000 de elevi. În clasa I vor merge aproximativ 33 000 de copii, faţă de 34 800 – în anul precedent.Chiar dacă numărul în scădere al elevilor este influenţat şi de faptul că familiile pleacă peste hotare, cauza principală este totuşi natalitatea scăzută.

 


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/in-peste-50-de-institutii-de-invatamant-din-raionul-orhei-astazi-va-rasuna-primul-sunet/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19