Categories: PoliticȘtiri

În parlament din nou se discută despre sistemul electoral mixt

Deputatul comunist Grigore Petrenco a cerut explicaţii şefului Legislativului, Igor Corman. Potrivit lui, preşedintele Parlamentului ar fi expediat spre expertiza Comisiei de la Veneţia un proiect de lege privind modificarea şi completarea sistemului electoral, fără a discuta cu deputaţii.Potrivit Inprofunzme Acesta l-a acuzat pe Corman că s-a consultat doar cu Vladimir Plahotniuc şi că subiectul nu a fost discutat la Biroul Permanent al Parlamentului
Drept replică, Igor Corman a spus că proiectul de lege nu a fost înregistrat şi este doar o iniţiativă a unui grup parlamentar.
La rândul său, democratul Marian Lupu a explicat comuniştilor că nu există un regulament care ar stipula că în cazul în care un deputat solicita expertiză trebuie să informeze Parlamentul

Amintim că anterior se relata desore insistenţa dură a Comisiei de la Veneţia ca autorităţile din Moldova să nu schimbe sistemul electoral în preajma alegerilor parlamentare din 2014. Potrivit National.MD care citează Kommersant o declaraţie în acest sens a fost făcută de secretarul general Tomas Market în timpul unei întâlniri cu o delegaţie parlamentară moldoveană. În pofida acestui fapt PLDM şi PD continuă lucrul pentru a modifica sistemul electoral prin trecere la unul mixt
În timpul întâlnirii din 7 noiembrie de la Strasbourg cu parlamentarii moldoveni Tomas Market a declarat că modificarea sistemului electoral contravine principiilor Uniunii Europene.
Potrivit sursei citate cel mai interesat de schimbarea sistemului electoral este PD-ul, care nu pare a da înapoi şi continuă negocierile în această direcţie cu PLDM-ul.
Potrivit unui deputat PD modificările la legislaţia electorală nu se vor deosebi prea mult de cele adoptate în primăvara curentă. De proiectul de lege se ocupă un grup de lucru din care fac parte deputatul PLDM, Tudor Deliu şi deputatul PD, Sergiu Sârbu
Preşedintele CEC, Iurie Ciocan consideră că legislaţia electorală poate fi modificată. Aceste schimbări însă trebuie făcute cu cel puţin un an înainte de alegeri, iar noile modificări ar trebui introduse într-un mod coerent scrie Kommersant.

RadioOrhei

Recent Posts

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

16 ore ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 zile ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

3 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: atenție la sursele de încălzire

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…

3 zile ago

Uniunea Avocaților, reacție la declarațiile Maiei Sandu privind un eventual vetting în cazul apărătorilor: „Autonomia avocaturii nu este negociabilă”

Uniunea Avocaților din Republica Moldova (UARM) critică în termeni duri ideea președintei Maia Sandu potrivit…

4 zile ago

Niciun partid nu a obținut mai mult de jumătate din preferințele alegătorilor din municipiul Orhei

Alegerile parlamentare trecute din municipiul Orhei au avut similarități, dar și deosebiri sub aspect numeric,…

4 zile ago