Fabrica moldo-japoneză de cablaje, care este construită în cartierul Bucuria al orașului Orhei , va fi dată în exploatare în luna noiembrie. Termenul a fost anunțat de directorul întreprinderii Igor Corman, în cadrul unui interviu mai amplu pentru publicația regional Cuvântul. Potrivit lui Corman, în prezent fabrica a închirat o hală la fosta fabrică de mobilă, unde activează peste 280 de persoane, iar după darea în exploatare a constucției, în anii următori numărul acestora va crește la peste 2500 de persoane. Interviul în întregime poate fi citit AICI
Amintim că în 2015 la Orhei a fost extinsă Zona Economică Liberă Bălți, iar construcția fabricii se preconiza a fi finalizată în 2016. În 2015 se anunța că valoarea investițiilor în construcția fabricii, va fi de 17 milioane de euro.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…