Select your Top Menu from wp menus

În Moldova crește propaganda și manipularea în presă

Centrul pentru Jurnalism Independent a dat publicității un raport despre manipulare și alte practici incorecte în presa moldoveană.

Studiul ajuns la a doua ediție se bazează pe monitorizarea timp de trei luni a două ziare, șase televiziuni și patru portaluri de știri, inclusiv din autonomia găgăuză și regiunea transnistreană.

Ca să detecteze eventualele vicii profesionale, experţii media au analizat modul în care au fost reflectate evenimente importante de politică internă din perioada februarie-aprilie. Între acestea, protestul antiguvernamental al platformei „DA” din 24 aprilie, procesul fostului premier Vlad Filat şi eliberarea din arest a grupului „Petrenco”. Pe plan internaţional – conferința anuală de securitate de la Munchen din februarie.

Jumătate din cele 12 instituţii media monitorizate au recurs la elemente de manipulare informaţională şi propagandă. E vorba de Publika, Jurnal, RTR, REN TV, Accent TV şi Sputnik.md, a spus directoarea Centrului pentru Jurnalism Independent Nadine Gogu:

„De cele mai multe ori au recurs la prezentarea selectivă a informaţiei, prezentarea unilaterală a informaţiilor, la exagerarea faptelor. În anumite cazuri au recurs la manipulare informaţională folosind anumite elemente legate de sunet, de imagine pentru a transmite anumite mesaje. Au fost deseori cazuri când nu au fost separate faptele de opinii, au fost interpretate, comentate faptele. Deseori s-a recurs la surse anonime şi chiar la experţi neidentificaţi.”

Prezentarea selectivă a faptelor, de exemplu, a fost observată la Publika.md, sputnik.md şi portalul transnistrean novostipmr.ru atunci când au relatat despre protestul platformei „DA”, se arată în studiu. Publika a mai recurs, în acest caz, la interpretări şi falsuri, dând protestului o conotaţie preponderent negativă. Jurnal TV, dimpotrivă, a exagerat faptele şi a manipulat emoţional, chemând oamenii să iasă la protest.

Cele două posturi de televiziune Publika TV şi Jurnal TV şi-au etichetat reciproc proprietarii, Vlad Plahotniuc, respectiv Viorel Ţopa, numindu-i „oligarhi”.

La procedeul de prezentare unilaterală a informaţiilor a recurs cel mai des Publika şi Deschide.md, în ştirile despre procesul fostului premier Vlad Filat. Au fost prezentate preponderent opiniile acuzării, iar Deschide.md a folosit şi surse anonime, într-un material preluat ulterior de mai multe media.

Instituţiile media care retransmit programe ruseşti, RTR şi REN TV au propagat poziţia oficială a Rusiei, atunci când au relatat despre conflictul din estul Ucrainei, cel din Siria şi despre conferinţa de securitate de la Munchen. Din nou Nadine Gogu:

„S-au remarcat foarte multe materiale manipulatorii şi propagandistice, prezentând exclusiv Federaţia Rusă în lumină pozitivă şi fără a prezenta suficiente informaţii ca să ne dăm seama ce se întâmplă cu adevărat în acele regiuni de conflict.”

Situaţia rămâne neschimbată practic de la anteriorul raport de monitorizare, constată una din autoarele studiului, experta media Viorica Zaharia:

„Cum au fost depistate în primul raport elemente de manipulare informaţională, de propagandă, exact aceleaşi elemente le-am descoperit şi acum. De această dată, sunt puţin mai multe încălcări ale Codului Deontologic care nu pot fi catalogate neapărat ca tehnici de manipulare, cum ar fi interpretarea faptelor, prezentare tendențioasă sau neverificarea informaţiilor din mai multe surse.”

Autorii studiului au recomandat, între altele, proprietarilor media să nu transforme presa în instrumente de propagandă şi manipulare, iar consumatorilor – să se informeze din mai multe surse, pentru a nu cădea în plasa manipulatorilor.

sursa: europalibera.org


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/in-moldova-creste-propaganda-si-manipularea-in-presa/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19