În lumea întreagă, miercuri 27 ianuarie, vor avea loc manifestări cu ocazia Zilei internaționale de comemorare a victimelor Holocaustului. Este data la care, în anul 1945, cel mai mare lagăr nazist de exterminare de la Auschwitz-Birkenau (din Polonia), a fost eliberat de armata sovietică.
În Germania pe 27 ianuarie sunt comemorate în mod tradițional victimele național-socialismului. La Berlin, va avea loc o ședință festivă a Bundestagului (ora 12.00), iar discursul de deschidere îl va rosti supraviețuitoarea lagărului de la Auschwitz, cunoscuta scriitoare americană acum în vârstă de 84 de ani Ruth Klüger. În ajun, cancelarul german Angela Merkel a deschis la Berlin o expoziție intitulată „Arta din timpul Holocaustului” – 100 de lucrări-document create în secret de deținuți ai lagărelor și expuse în premieră în Germania de muzeul Yad Vashem de la Ierusalim. Angela Merkel a spus între altele: „În Germania nu trebuie niciodată să se uite că prietenia noastră cu Israelul nu este ceva de la sine înțeles, ci un miracol”.
Acțiuni de comemorare a victimelor Holocaustului vor avea loc și la Chișinău. Ambasada Statelor Unite în Republica Moldova va inaugura la ULIM o expoziţie de fotografii cu genericul „Niciodată”, la care va participa și ambasadorul american la Chișinău, James D. Pettit.
Ziua internațională de comemorare a victimelor Holocaustului a fost instituită de ONU la 1 noiembrie 2005. În Holocaust, pe care evreii îl numesc „șoa”, adică „nimicire” au murit aproximativ 6 milioane de evrei omorâți de Germania nazistă și aliații ei în mai multe țări europene, inclusiv pe teritoriul de astăzi al Republicii Moldova.
Direcția Situații Excepțională mun. Orhei a IGSU continuă în Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești, activitățile…
Campania de împădurire din localitatea Mălăiești, raionul Orhei, anunțată cu fast de autorități în toamna…
Începând cu 12 octombrie curent, în punctele de trecere a frontierei externe a Uniunii Europene…
Octombrie a intrat în toamna curentă cu ploi și vreme rece, iar prin localități se…
Elena Rogoti, profesoară de matematică la IP Liceul Teoretic „Alecu Russo” din Orhei și…
Astăzi la sediul Central al Judecătoriei Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu, care va…