Select your Top Menu from wp menus

În jur de 900 de mii de lei au fost alocaţi de finanţatorii germani pentru blocul de pediatrie al Spitalului Raional Orhei

Miercuri, 12 decembrie au început lucrările de renovare a sistemului intern de alimentare cu apă şi canalizare al blocului de pediatrie din cadrul Spitalului Raional Orhei, relatează Radio Orhei, cu referire la un comunicat al Agenţiei de Dezvoltare Regională Centru
Costul lucrărilor se cifrează la aproximativ 857 mii de lei şi este acoperit  din resursele adiţionale oferite de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ) și este implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Centru.
Lucrările vor dura două luni calendaristice. Tot din fondurile adiţionale oferite de BMZ, urmează să fie termo-izolate blocurile terapeutic şi pediatric, să fie modernizat sistemul de iluminare exterioară pentru tot spitalul. De asemenea, vor fi înlocuite geamurile şi uşile blocului terapeutic şi vor fi instalate 3 puncte termice la 3 blocuri (chirurgie, boli infecţioase şi pediatrie).
Anterior, Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei a mai oferit maternităţii din Orhei peste 100 de mii de euro pentru înlocuirea ferestrelor şi pentru instalarea unui sistem inteligent de monitorizare a consumului de energie la spital. De asemenea, a fost angajat un manager energetic, care va administra acest sistem.
Recent, la 7 decembrie 2012, spitalul din Orhei a fost decernat la Gala „Moldova Eco Energetica” la categoria „Cel mai bun Proiect de Eficienţă Energetică în sectorul public”.