În jur de 300 de reprezentanţi ai APL au protesat de ziua lor profesională. Protestul organizat de Congresul Autorităţilor Locale din Moldova (CALM), a avut loc în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Acesta a fost organizat din cauza nemulţumiirii primarilor faţă de salariile mici pe care le primesc, dar şi din cauza legislaţiei imperfecte, presiunilor politice la care sunt supuşi şi lipsa evoluţiilor în procesul de descentralizare.
Manifestanţii au declarat că acţiunea lor nu este una politică şi este îndreptată spre a atrage atenţia autorităţilor centrale asupra problemelor menţionate. Aceştia au mai menţionat că sunt nemulţumiţi de felul în care sunt gestionate fluxurile financiare şi de subordonarea lor excesivă instituţiilor centrale.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…