Instituțiile medico-sanitare publice din ţară vor suspenda efectuarea reparațiilor capitale și curente, a altor cheltuieli, precum și achiziția de mijloace fixe, cu excepția celor de necesitate vitală întru acordarea asistenței medicale, conform deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, întrunită în şedinţă vineri, 20 martie, transmite MOLDPRES.
De asemenea, în scopul diminuării consecințelor negative ale COVID-19 vor fi accesate mijloacele Fondului Global pentru protecția personalului medical, comunicare, menținerea serviciilor esențiale și a lanțului de aprovizionare cu medicamente și dispozitive medicale, consumabile și echipamente de protecție necesare, biocide și gestionarea deșeurilor.
Achiziția va fi efectuată imediat, după necesitate, din sursele disponibile la moment, prin negocieri fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare sau contractarea directă cu operatorul economic.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…