În curând, dezbateri publice „Bugetul raionului Orhei, între aprobare și executare”. Cereţi socoteală pentru banii publici – trimiteţi întrebări!

„Bugetul raionului Orhei, între aprobare și executare” – aceasta este tema dezbaterilor publice, pe care le organizează redacţia Radio Orhei. La evenimentul care va  avea loc  la 22 decembrie  au fost invitaţi preşedintele raionului, Dinu Țurcanu, preşedinta comisiei economie, buget şi finanţe a Consiliului Raional Orhei, consilierul Nelli Parutenco, şi alţi patru consilieri raionali – Sergiu Aga, Mariana Cușnir, Petru Dogocher, Constantin Tighineanu. Cu participarea acestora urmează a  fi    dezbătute evoluţiile  anului curent, 2020, şi perspectivele anului viitor, 2021.

Starea de urgenţă în sănătatea publică nu  permite ca la evenimentul, care se va desfăşura într-un local din centrul Orheiului,  să fie prezenți   cetătenii interesați de subiectul pus în discuție.  Oricum, întrebările cu privire la formarea bugetului, inclusiv  din contul impozitelor şi taxelor locale,  dar şi cele cu privire la  cheltuirea banilor adunaţi  în haznaua raională, pot ajunge la participanții la dezbatere. Vă încurajăm să trimiteţi întrebările  moderatoatei discuţiilor,  jurnalistei Tatiana Djamanov,  iar aceasta le va  readresa atât reprezentanților autorităților  raionale,   cât şi unui expert din sectorul neguvernamental. 

Colectarea întrebărilor are loc  până la data de 21 decembrie,  prin intermediul  adresei de e-mail  radioorhei@gmail.com,  şi mesajelor  trimise Radio Orhei sau    moderatoarei dezbaterilor, prin intermediul Facebook.

Dezbaterile vor fi filmate, iar  înregistrarea video și rezumatul dezbaterilor vor fi plasate ulterior pe site-ul redacției și distribuite pe rețelele de socializare.

RadioOrhei

Recent Posts

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut, și…

2 zile ago

Stranietăți – categoria de știri la care a plasat un site din Azerbaidjan reacția Maiei Sandu la protestele din Georgia

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a comentat într-o postare pe rețeaua de socializare X (…

2 zile ago

Primăria Orhei nu oferă raportul de monitorizare a achizițiilor pentru anul trecut

La o lună și jumătate de când a fost adresată o solicitare, Primăria Orhei așa…

2 zile ago

Scade prețul gazelor naturale. ANRE a aprobat un nou tarif

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat un nou tarif pentru gazele naturale…

3 zile ago

Judecătoria Orhei a anulat decizia prin care o localitate din raion a aprobat sponsorizarea cu cetățeanul ruso-israelian Igal Shved

Decizia prin care consiliul sătesc Mîrzești din raionul Orhei a aprobat condițiile de sponsorizare a…

3 zile ago

Comunicat DSE Orhei: recomandări pentru lăcașele de cult în preajma Paștelui

Suntem în săptămâna patimilor, e săptămâna în care creștinii se pregătesc de sărbătorile pascale. Și…

5 zile ago